Cel de-al patrulea Superkombat World Grand Prix al anului, programat sâmbăta viitoare, 1 august, va avea loc la Teatrul de Vară „Soveja“ din Constanţa. Gala programează 13 confruntări, dintre care una pentru titlul mondial, Andrei Stoica punându-și titlul în joc pentru a treia oară în carieră, împotriva olandezului Fred Sikking. La eveniment vor asista, în calitate de invitați speciali, actriţa americană Kristanna Loken, protagonistă a filmului „Terminator 3”, precum și un fost campion mondial de K-1, legendarul olandez Remy Bonjasky.
Gala, organizată în parteneriat cu Asociaţia Litoral - Delta Dunării, Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa, va promova staţiunea Mamaia la nivel internaţional printr-un spot de 30 de secunde, difuzat la începutul transmisiunii directe în 93 de ţări. „Pot să anunţ în premieră că peste 100 de turişti din Turcia, Olanda, Bulgaria şi Suedia au achiziţionat deja pachete speciale pentru a veni la gala de la Constanţa”, a declarat Eduard Irimia, care a precizat că se va continua campania Fight for Life, împreună cu fundaţia având acelaşi nume, iar de data aceasta va fi ajutată o clinică de recuperare pentru copii din oraşul Constanţa. Biletele pentru gala Superkombat de la Constanţa costă 50 de lei şi pot fi achiziţionate din reţeaua eventim.ro, magazinele Vodafone, Germanos şi Orange, dar şi de la Sala Sporturilor.
Programul galei Superkombat World Grand Prix IV Constanţa se prezintă astfel -
New Heroes
1. Super Fight - Categoria uşoară (-63,5 kg): Wilmer Cruz (Angola) vs Iuliu Man (România)
2. Super Fight - Categoria uşoară (-65 kg): Jessica Puglisi (Italia) vs Cristiana Stancu (România)
3. Super Fight - Categoria mijlocie (-71 kg): Andrei Ostrovanu (România) vs Cristian Milea (România)
4. Super Fight - Categoria welter (-67 kg): Sousa Razel (Angola) vs Adrian Maxim (România)
5. Super Fight - Categoria uşoară (-63,5 kg): Cristian Spetcu (România) vs TBA (adversarul urmează să fie anunţat)
6. Super Fight - Categoria mijlocie (-71 kg): Eduard Chelariu (România) vs Mădălin Crăciunică (România)
7. Super Fight - Categoria semigrea (-86 kg): Dumitru Ţopai (România) vs Alexandru Negrea (România)
World Grand Prix Series
1. Super Fight - Categoria Cruiser (-92 kg): Gokhan Gedik (Turcia) vs Robert Dorin (România)
2. Super Fight - Categoria semigrea plus (-86 kg): Aristote Quitusisa (Angola) vs Alexandru Nedelcu (România)
3. Super Fight - Categoria supermijlocie (-77 kg): Atakan Arslan (Turcia) vs Alex Filip (România)
4. Super Fight - Categoria cruiser (-92 kg): Fabio Kwasi (Surinam) vs Bogdan Stoica (România)
5. Super Fight - Categoria grea (+96 kg): Viktor Bogutzki (Rusia) vs Raul Cătinaş (România)
6. Titlul mondial - Categoria Super Cruiser (-95 kg): Fred Sikking (Olanda) vs Andrei Stoica (România)