1.3 milioane lei pentru dezvoltarea ONU

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Guvern

1.3 milioane lei pentru dezvoltarea ONU

Politică 05 Februarie 2011 / 00:00 382 accesări

Guvernul urmează să aprobe, potrivit unui proiect de hotărâre, contribuţia României la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), pe 2011, în valoare totală de 1,312 milioane de lei, care să fie suportaţi din fondurile alocate în acest sens în bugetul (MAE). Nota de fundamentare care însoţeşte documentul arată că PNUD - organism subsidiar ONU - a desfăşurat în România o importantă activitate de asistenţă şi cooperare pentru dezvoltare, cu impact inclusiv în ceea ce priveşte aderarea la UE şi NATO. Guvernul a aprobat la sfârşitul anului 2010 un plan de acţiune cu PNUD, principalii beneficiari fiind ministerele cu atribuţii în domeniul dezvoltării, regiunile de dezvoltare şi unele comunităţi locale. PNUD oferă asistenţă Ministerului Justiţiei în combaterea corupţiei. Un alt proiect se va derula prin intermediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi are ca temă revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii şi reintegrarea lor în societate. Vor fi, de asemenea, derulate programe, în colaborare cu PNUD, de către Ministerul Turismului, Ministerul Economiei, MAE şi de către autorităţile locale ale municipalităţilor de pe litoralul Mării Negre.



12