O serie de manifestări au loc, în această lună, cu scopul de a sărbători cei 130 de ani care s-au scurs de la reintegrarea spaţiului românesc dintre Dunăre şi Mare în cadrul statal românesc. Despre modul în care s-a manifestat conştiinţa naţională a românilor înainte de Războiul de Independenţă, precum şi despre liderul spiritual al românilor dobrogeni, Costache Petrescu, continuă să ne informeze conf. univ. dr. Stoica Lascu, preşedintele Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.

Reporter: Există mărturii de epocă privind modul în care s-a manifestat conştiinţa naţională a românilor dobrogeni în deceniile premergătoare Războiului de Independenţă?

Stoica Lascu: Românii dobrogeni erau socotiţi, în documente diplomatice emise de reprezentanţi ai tinerei Românii moderne, „ca nişte fraţi şi patrioţi fierbinţi ai patriei noastre şi care au speranţe a se uni cu noi pe viitor“, iar conştiinţa frăţietăţii lor este percepută ca un pat germinativ într-o viitoare reconfigurare gepolitică a spaţiului aflat, încă, în cadrul Imperiului Otoman. Termenul de „ţara noastră“, de pildă, se regăseşte tot mai des în vocabularul lor, atunci cînd se referau la „România“. Iată de ce, nu este de mirare ca, maturizîndu-se aceste premise de conştientizare identitară, românii dobrogeni să-şi clameze, într-un prielnic context internaţional, în 1877-1878, asumarea unui destin comun naţional-statal cu fraţii din stînga Dunării: „sînt prin Dobrogea subscrieri pentru a se alipi pe lîngă România“, li se aducea la cunoştinţă, în noiembrie 1877, parlamentarilor de la Bucureşti. „Populaţia de acolo - din Dobrogea - se simte foarte fericită să fie unită cu România şi mi-a trimis adrese numeroase“ - arăta, la rîndul său, domnitorul Carol I, după cum ministrul de externe Mihail Kogălniceanu cuvînta în Parlament că „românii şi musulmanii de abia aşteaptă pe români“

Rep.: S-au păstrat numele unor dobrogeni care au militat pentru limbă şi naţionalitate românească în perioada de dinainte de 1877-1878?

S.L.: Deşi nu am putea vorbi de o articulată mişcare naţional-culturală românească printre românii dobrogeni comparabilă cu cea din Transilvania sau Bucovina, din diverse motive obiective, totuşi, aici au germinat valoroase acţiuni puse sub semnul afirmării românismului, iniţiat mai ales de patrioţi dobrogeni din zona Silistrei. Astfel, aici fiinţează, din 1847, o şcoală românească, prin osîrdia dascălului Petre, iar fiul acestuia, învăţătorul Costache Petrescu, va pune, în 1866, bazele unui comitet şcolar, numit „Eforia Şcoalelor Române“, care va premerge constituirea, în 1869, a „Societăţii Române pentru Limbă şi Cultură“, pandantul dobrogean al viitoarei ASTRE de la Sibiu. Această societate a românilor dobrogeni este, prin urmare, prima asociaţie naţional-culturală a românilor din provinciile aflate sub dominaţii străine - şi preemţiunea merită subliniată ca atare. Acelaşi vrednic militant naţional-cultural Costache Petrescu - ce poate fi socotit liderul spiritual al românilor dobrogeni în ultimul deceniu al perioadei otomane - va tipări, în 1874, la Rusciuk, un Abecedar turco-român, iar sub îndrumarea sa au învăţat carte românească zeci şi zeci de copii dobrogeni, mulţi dintre ei fiind, apoi, învăţători în satele din judeţul Constanţa. Era creat, prin urmare, un mediu naţional-cultural propice dezvoltării unei conştiinţe naţionale comune cu a fraţilor din stînga Dunării. Este elocvent faptul că, înainte cu un deceniu de la proclamarea Independenţei, românii din sudul Dobrogei invocau necesitatea existenţei unei Românii „independinte“, pentru că numai astfel ea „putea să-şi reia anticele puteri spre a putea să domine pe primii săi supuşi“.

Rep.: Numele şi activitatea dobrogeanului Costache Petrescu sînt puţin cunoscute publicului larg.

S.L.: Din păcate, memoria afectivă a dobrogenilor este deficitară în privinţa asumării cinstirii multora dintre merituoşii noştri înaintaşi sau a unor evenimente istorice - ar trebui, de pildă, ca fiecare localitate dobrogeană să aibă o stradă principală denumită „14 Noiembrie 1878”. Fără îndoială, simbolului românismului dobrogean ante 1877 i se cuvine o cinstire pe măsura faptelor sale. Atribuirea numelui lui Costache Petrescu liceului din Ostrov mi se pare o reparaţie morală, deşi cam tîrzie, din partea actualelor generaţii de dobrogeni; după cum atribuirea unor localităţi din judeţ, bine gospodărite - cum am propus de mai multe ori –, numelor lui Carol I şi Ion C. Brătianu, conducătorii României de acum 130 de ani, nu va face decît să ateste existenţa, astăzi, a unei conduite naţional-spirituale normale, patriotice, din partea urmaşilor celor care, la 1878, au vegheat la reîntruparea pămîntului românesc dintre Dunăre şi Mare la statalitatea naţională.