Peste 100 de comisari ai Gărzii Financiare vor verifica timp de două zile toate documentele financiar-contabile ale Oil Terminal SA Constanţa. Conducerea societăţii susţine că acţiunea demarată ieri dimineaţă este un control de rutină şi că nu vor fi găsite mari nereguli. „La ora şapte fără cinci minute, în jur de 130 de lucrători de la două structuri de control, este vorba de Comisariatul General şi reprezentanţi ai mai multor Gărzi Financiare din diverse zone ale ţării, au demarat un control de fond al gestiunii. Acţiunea a demarat simultan în cele trei puncte ale societăţii. Ea urmăreşte verificarea stocurilor scriptice şi compararea lor cu cele fizice, astfel încât să se poată constata dacă gestiunea este corectă sau nu. Pentru noi, acest control este o chestiune firească, având în vedere că Oil Terminal are cel puţin 15 controale pe an. Exact anul trecut, pe aceeaşi vreme, a mai fost un control similar în urma căruia au fost găsite doar câteva diferenţe nesemnificative. Am mai multe echipe şi am chemat şi oameni de acasă pentru a ajuta la acest control“, a declarat directorul Oil Terminal, Silviu Wagner. Totodată, conducerea societăţii susţine că activitatea firmei nu va fi afectată de acest control. „Activitatea noastră nu va fi afectată pentru că, din păcate, noi de aproape trei luni de zile nu prea am mai avut activitate. În prezent avem o singură navă pe care o încărcăm cu bioetanol din vagoane“, a adăugat directorul Oil Terminal.
GREVĂ AMÂNATĂ Sindicaliştii din cadrul societăţii Oil Terminal au anunţat că ieri urma să fie declanşată greva generală, angajaţii fiind nemulţumiţi că nu le-au fost aprobate măririle salariale de 3,4% pentru anul în curs. Protestul a fost amânat pentru luni, după ce o delegaţie a acestora, condusă de preşedintele Sindicatului Oil Terminal, Aurel Gheorghe, s-a întâlnit cu ministrul Economiei, Lucian Bode. Ieri, la sediul companiei, era aşteptată şi o comisie de control din cadrul Ministerului Economiei.
DESCINDERI ÎN FORŢĂ În urmă cu un an, pe 17 martie, câteva zeci de inspectori de la Garda Financiară, vameşi, poliţişti şi jandarmi au luat cu asalt toate sediile şi depozitele societăţii Oil Terminal. Şi atunci au fost verificate documentele privind autorizarea şi funcţionarea antrepozitelor vamale, legalitatea utilizării sistemelor de depozitare, transfer şi măsurare dar şi legalitatea provenienţei produselor energetice deţinute şi eliberarea acestora din antrepozite. În urma controlului a fost constatată o diferenţă dintre stocul scriptic şi stocul fizic în depozitul de nord de 11 tone de ţiţei, 178 kg de motorină şi 30 tone de păcură. Aceste diferenţe au fost catalogate drept pierderi din cauza procesului tehnologic şi a stării tehnice a instalaţiei.