130.000 de pensionari constănţeni au pensii sub 1.000 lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

130.000 de pensionari constănţeni au pensii sub 1.000 lei

Eveniment 04 Martie 2010 / 00:00 557 accesări

Dacă în Occident ieşirea la pensie este aşteptată cu interes, pensionarii occidentali permiţându-şi să-şi petreacă vacanţele în străinătate, în România ieşirea la pensie înseamnă doar micşorarea drastică a veniturilor şi începerea luptei pentru supravieţuire. Potrivit datelor deţinute de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa, la nivelul judeţului nostru sunt înregistraţi aproximativ 160.000 de pensionari. Dintre aceştia, doar 30.000 de persoane primesc pensii peste 1.000 de lei. Acest lucru înseamnă că 81,25% dintre pensionarii constănţeni (adică 130.000 de persoane) beneficiază de o pensie sub 1.000 de lei. Având în vedere că jumătate de pensie se duce pe plata facturilor (cu aproximaţie), acestora le mai rămân 500 de lei pentru a supravieţui. Din aceşti 500 de lei, o bună parte se duc pe medicamente şi consultaţii medicale, ceea ce înseamnă că un pensionar constănţean este nevoit să se descurce cu doar câteva sute de lei pe lună. Acest calcul se aplică pensionarilor a căror venituri se încadrează în limita superioară a celor 1.000 de lei. Având în vedere, însă, că pensia minimă este de 350 de lei şi că sunt zeci de mii de persoane a căror pensie este mai apropiată de această limită, se poate spune că situaţia pensionarilor din judeţul Constanţa este de-a dreptul dezastruoasă. Acest lucru nu înseamnă nimic pentru guvernanţi, care, în loc să găsească o soluţie pentru a majora pensiile, se gândesc cum să le micşoreze şi mai mult. Sunt totuşi şi constănţeni care primesc pensii mai mult decât decente. „Cea mai mare pensie acordată din bugetul asigurărilor sociale, ca urmare a contribuţiei persoanei respective la acest fond, este de 5.178 de lei. În ceea ce priveşte pensiile acordate de la bugetul de stat ca urmare a legilor speciale, la nivelul judeţului Constanţa, cea mai mare este de 22.680 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al CJP, Kristina Mutiş.

FEMEILE, DEZAVANTAJATE DE CONCEDIILE MATERNALE. Potrivit declaraţiilor preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale (CNPAS), Doina Pârcălabu, 30% dintre asiguraţii din România la sistemul public de pensii au venituri sub 800 de lei, iar aprox. un milion dintre aceştia sunt înregistraţi ca având venituri mai mici de 600 de lei. Ea a adăugat că alţi 260.000 de asiguraţi au venituri de 600 de lei, iar aprox. 700.000 dintre asiguraţi sunt înregistraţi ca având venituri cuprinse între 700 şi 800 de lei. Doina Pârcălabu a arătat că analiza din care au rezultat aceste cifre a fost făcută la nivelul lunii decembrie a anului trecut şi că cele un milion de persoane care înregistrează venituri mai mici de 600 de lei reprezintă 18,8% din totalul de asiguraţi. Potrivit preşedintelui CNPAS, numărul femeilor asigurate şi care au venituri mici este mai mare decât al bărbaţilor, ele fiind dezavantajate de perioadele în care au concedii medicale sau concedii pentru îngrijirea copilului.

Taguri articol


12