137 de ani de Crucea Roşie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

137 de ani de Crucea Roşie

Sănătate 04 Iulie 2013 / 00:00 473 accesări

Pe 4 iulie se împlinesc 137 de ani de istorie a Crucii Roşii Române. Pe 4 iulie 1876 se înfiinţa Crucea Roşie Română, primul sediu fiind în Spitalul Colţea din Bucureşti. Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române se regăsesc importante personalităţi ale vremii: Nicolae Kretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza, Gr. G. Cantacuzino şi medicul Carol Davilla. Cel din urmă a elaborat proiectul de statut al societăţii, acesta fiind adoptat la 15 iulie 1876, sub preşedinţia prinţului Dimitrie Ghica. România a fost printre primele ţări din lume care au înfiinţat o societate de Cruce Roşie şi tot printre primele care au trimis, la nici trei săptămâni de la înfiintare, prima ambulanţă într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre, acordând ajutor medical militarilor răniţi, indiferent de tabăra din care făceau parte. „Marcăm această zi printr-un spectacol omagial prin care mulţumim voluntarilor, partenerilor şi tuturor celor ce au fost alături de organizaţia noastră pe parcursul timpului. Gore, LeeYa, Denisa Lucan, Lara Moco, Balkis, Glorya, Chris Thrace, Favorit Band, Catalina Alex şi New Force of Dance sunt cei ce vor încânta publicul în ziua de 4 iulie, începând cu ora 19.00, în faţa City Park Mall. Prezentatori: Nicoleta Mocanu şi Răzvan Botezatu. Se vor acorda diplome de excelenţă partenerilor noştri”, a declarat directorul Crucii Roşii filiala Constanţa, psiholog Carmen Lungu.

Taguri articol


12