139 de ani de la naşterea „Apostolului Neamului”, Nicolae Iorga

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

139 de ani de la naşterea „Apostolului Neamului”, Nicolae Iorga

Cultură 05 Iunie 2010 / 00:00 701 accesări

Filiala Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România (SSIR) marchează, începând din 2001, în luna lui Cireşar, data venirii pe lume (Botoşani, 5/17 iunie 1871, „ora 12 din noapte”) a celui supranumit „Apostolul Neamului“, Nicolae Iorga. Anul acesta, cu prilejul împlinirii a 139 de ani de la naşterea marelui istoric, lucrările simpozionului cu tema „Dinastia de Hohenzollern şi crearea României Mari - în opera şi activitatea lui Nicolae Iorga” au fost incluse în cadrul Zilelor Şcolii cu clasele I-VIII nr. 43 „Ferdinand I”. Manifestarea a avut loc, joi, la instituţia de învăţământ aniversată, cuvântul de deschidere fiind rostit de prof. Mitică Iosif, responsabil al Comisiei de Istoria Românilor - SSIR, Filiala Constanţa. Gazda manifestării a fost directorul Şcolii „Ferdinand I”, prof. Georgeta Ioniţă.

Printre cei prezenţi la simpozion s-au aflat preşedintele SSIR, Filiala Constanţa, conf. univ. dr. Stoica Lascu, care a vorbit despre „Locul şi rolul monarhilor României - în opera lui Nicolae Iorga”, dar şi şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale şi vicepreşedinte SSIR, Filiala Constanţa, dr. Virgil Coman. Acestora li s-au alăturat muzeografii dr. Lavinia Gheorghe şi dr. Ion Râşnoveanu, de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, respectiv Muzeul Marinei Române.

Despre dinastia de Hohenzollern şi crearea României Mari, aşa cum se reflectă în opera şi activitatea lui Nicolae Iorga, au susţinut lucrări profesorii: Jan Papuc de la Şcoala nr. 40 „Aurel Vlaicu”, prof. Adriana Grozavu - Şcoala „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, prof. Mihai Paris - Grupul Şcolar „Ion Podaru” din oraşul Ovidiu, responsabil al Comisiei de Istorie Universală din cadrul SSIR, Filiala Constanţa. Printre cei care au mai luat cuvântul în cadrul simpozionului s-au mai aflat prof. Nicoleta Iosif de la Grupul Şcolar de Industrie Alimentară, prof. Ligia Săvoiu - Şcoala „Viceamiral Murgescu” din Valu lui Traian, prof. Anişoara Paris - Colegiul Tehnic „Tomis” şi prof. Minodora Nicolai - Şcoala „Aurel Vlaicu”.

Taguri articol


12