1,4 medicinişti pe loc şi post

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Rezidenţiat noiembrie 2012

1,4 medicinişti pe loc şi post

Sănătate 27 Octombrie 2012 / 00:00 1785 accesări

La Rezidenţiat noiembrie 2012, 1,4 medicinişti vor concura pe loc. Potrivit Ministerului Sănătăţii, 5.371 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie s-au înscris la concurs, ei concutând pe 3.730 locuri şi posturi scoase la concurs. Cei mai mulţi medici tineri, 4.142, s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, 931 au optat pentru locurile şi posturile din domeniul medicină dentară, iar restul de 298 vor susţine concursul pentru domeniul farmacie. În sesiunea din 2012, dintre cele 3.730 locuri şi posturi scoase la concurs, 3.310 sunt pentru medicină, 250 pentru medicină dentară şi 170 pentru farmacie. La fel ca anul trecut, şi în acest an, concursul se va desfăşura, descentralizat, în şase centre universitare din ţară: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş, Timişoara şi Craiova pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară şi farmacie, pe baza tematicilor anuntate. Ca noutate, în acest an, s-a decis organizarea concursului de rezidenţiat pe post şi pentru spitalele clinice, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de susţinere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în ţară.

De asemenea, numărul posturilor scose la concurs nu s-a mai stabilit aleator, numai pe criterii istorice, ci în funcţie de dinamica de personal din ultima perioadă. Detaliile privind concursul de Rezidenţiat se găsesc pe pagina oficială de webwww.rezidentiat.info şi în mass-media. La Constanţa s-au înscris 144 de candidaţi, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană.



12