Ca urmare a procesului de dezvoltare urbanistică, a creşterii numărului de agenţi economici şi a deschiderii Centrului Comercial Tom, de pe bd. Tomis- DN2A, Primăria Constanţa a trecut la reglementarea circulaţiei auto pe această importantă arteră rutieră. În acest scop, Direcţia Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, prin Serviciul Trafic Rutier, în baza avizului Comisiei Locale de Circulaţie şi cu acordul Poliţiei Rutiere, respectiv a comisarului Constantin Dancu, a început, pe 2 octombrie, amplasarea unui număr de 14 indicatoare rutiere şi marcarea unei suprafeţe de 40 mp cu vopsea albă reflectorizantă în sectorul de drum amintit, între semnul de acces în municipiul Constanţa şi intersecţia bd. Tomis cu bd. Aurel Vaicu. Cele 14 indicatoare rutiere semnalizează limitări ale vitezei. Astfel, în dreptul indicatorului de localitate, viteza maximă admisă este de 70 km/h, iar în interiorul localităţii, de 50 km/h. "Şi cu această ocazie, Primăria Constanţa, împreună cu Poliţia Rutieră, dovedesc grijă pentru siguranţa cetăţenilor. Faptul că pe bd. Tomis, de la intersecţia cu bd. Aurel Vlaicu, către localitatea Ovidiu, au fost construite noi cartiere de locuinţe şi au fost realizate noi investiţii ale unor agenţi economici importanţi, ne determină să insistăm pe securitatea traficului auto şi pietonal, conform reglementărilor în vigoare. În acelaşi timp, vom ţine seama ca semnalizarea rutieră să fie monitorizată şi completată permanent de către inspectorii Serviciului Trafic Rutier şi de către Poliţia Rutieră, în scopul reducerii la minimum a accidentelor de circulaţie. În plus, avem în vedere disciplinarea conducătorilor auto şi a pietonilor pentru realizarea unui flux rutier şi pietonal civilizat, european", a declarat directorul Direcţiei Servicii Publice, Ionel Pilat.