În ultimii cinci ani, aproape 14.000 de medici români au ales să profeseze în alte ţări, a anunţat preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. „Vorbim de un exod. De când am intrat în UE au plecat peste 13.900 de medici specialişti din România. Nu avem o situaţie exactă a medicilor rezidenţi care au plecat. În condiţiile în care avem o medie de numai 1,9 medici la 1.000 de locuitori, producem pentru export”, a declarat preşedintele CMR. Oficialul spune că statul roman a cheltuit peste 3,5 miliarde de euro asigurand educaţia medicilor plecaţi în străinătate, bani care ar fi trebuit să se regăsească în serviciile de Sănătate. Profesorul a reamintit şi faptul că există zone depopulate de medici, în special la ţară. „În centrele universitare, media medicilor este de 3,6 la 1.000 de locuitori, cât este media europeană, zona rurală este depopulată. De exemplu, raportul între Bucureşti şi judeţele limitrofe privitor la medici este de 5 la 1, la Iaşi, între Iaşi şi judeţele limitrofe este de 3 la 1”, a completat medicul. În România lucrează 41.000 de medici şi 14.000 de rezidenţi, dar ar fi nevoie de 80.000 de medici.