143 de copii fericiţi de Crăciun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Telespectatorii Neptun TV, spiriduşii Moşului

143 de copii fericiţi de Crăciun

Justiție 23 Decembrie 2011 / 00:00 500 accesări

Campania “Scrisoare pentru Moş Crăciun” lansată de Neptun TV (NTV), la 1 decembrie, în sprijinul copiilor din centrele de plasament s-a încheiat cu emoţie şi bucurie în suflet. Moş Crăciun a venit, ieri, la cei 143 de copii beneficiari ai Centrelor de Plasament “Antonio” şi “Delfinul”. Cei mici au pregătit momente vesele ce au fost prezentate în semn de recunoştinţă ajutoarelor Moşului în cadrul unui spectacol desfăşurat la Pavilionul Expoziţional din Constanţa. Festivitatea, în care cei mici au dansat, au cântat şi au spus poezii, va fi difuzată sâmbătă, 24 decembrie, la ora 11.30 pe NTV. Aflându-se în al doilea an consecutiv, campania a fost gândită şi dusă la bun sfârşit de departamentul ştiri al NTV şi Consiliul Judeţean Constanţa, reuşita datorându-se telespectatorilor. În 2011, au fost ajutaţi 63 de copii, însă, anul acesta, după patru zile de campanie, scrisorile trimise au fost epuizate. Prin urmare, iniţiatorii acestei acţiuni de binefacere au decis să acorde şansa de a petrece sărbători fericite unui număr mai mare de copii. Astfel, pe lângă participanţii din partea Centrului de Plasament “Antonio”, şi beneficiarii Centrului de Plasament “Delfinul” au trimis scrisori lui Moş Crăciun. Acestea au apărut pe site-ul http://www.ntvonline.ro şi au fost citite de constănţenii cu suflet mare. Ei au ales, din puţinul lor, să aducă zâmbetul pe chipul copiilor abandonaţi. “Am auzit despre această iniţiativă la televizor. Ne-am strâns mai multe familii din Mangalia şi am îndeplinit dorinţele celor mici. Este o bucurie pentru mine să îi văd pe copii fericiţi”, a spus unul dintre spiriduşii Moşului, Ioan Pop. Beneficiarii celor două centre de plasament şi-au dorit jucării, haine, dulciuri, dar şi cărţi. Însă, ajutoarele lui Moş Crăciun, telespectatorii NTV, au dovedit că au un suflet mare, cadourile cumpărate de ei depăşind cerinţele copiilor. Cei mai norocoşi au primit chiar echipamente sportive complete sau role. În această campanie, aproximativ 30 de angajaţi ai NTV au muncit cu pasiune pentru a aduce în ochii trişti ai copiilor fără părinţi sclipiri de fericire. “I-am scris lui Moş Crăciun în grabă şi nu îmi amintesc ce îmi doream de îmbrăcat, dar i-am spus că vreau să fiu fericită în această zi de Sărbătoare. Sunt bucuroasă pentru toate cadourile primite şi mă simt foarte emoţionată. Am primit haine, clame pentru păr, o coroniţă şi produse pentru păr”, a spus, printre lacrimi de veselie, o copilă de 15 ani de la Centrul de Plasament “Delfinul”, Ana Maria Pătraşcu.



12