Cincisprezece afgani şi sirieni, între care şase copii cu vârste cuprinse între doi şi şase ani, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră vasluieni în ultimele 24 de ore, la scurt timp după ce intraseră ilegal în România, traversând râul Prut cu bărci pneumatice. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Vaslui, 13 cetăţeni afgani, între care şase copii cu vârste cuprinse între doi şi şase ani, au fost depistaţi într-o staţie de autobuz de pe drumul european E 581, la aproximativ şapte kilometri de municipiul Huşi. Poliţiştii de frontieră vasluieni au început căutarea migranţilor în urma unei alerte transmise de autorităţile din Republica Moldova, după ce aceştia fugiseră dintr-un azil din ţara vecină, unde primiseră statutul de transfug. Fără a avea documente, afganii au declarat autorităţilor că au intrat pe teritoriul României traversând râul Prut cu o barcă pneumatică, intenţionând să ajungă într-un stat din spaţiul Schengen. De asemenea, poliţiştii de frontieră vasluieni au descoperit, în dreptul localităţii Vetrişoaia, doi bărbaţi de 39 și 40 de ani, de naţionalitate siriană, care au intrat ilegal în România tot cu o barcă pneumatică, având ca destinaţie Germania. ”În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor respective. De asemenea, pe numele celor nouă persoane adulte au fost întocmite dosare penale pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, a declarat, astăzi purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui, Irina Mirică. Toţi cei 15 emigranţi au fost predaţi de către poliţiştii de frontieră vasluieni autorităţilor din Republica Moldova pentru continuarea cercetărilor.