15 copii cu dizabilităţi uşoare, integraţi social

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Medgidia

15 copii cu dizabilităţi uşoare, integraţi social

Social 27 Iunie 2013 / 00:00 1231 accesări

În Constanţa, numărul bolnavilor cu handicap este în continuă creştere. Dacă, la finele anului trecut, peste 13.000 de persoane figurau cu diverse forme de handicap, acum, numărul total depăşeşte 14.400 de bolnavi. Din păcate, societatea în care trăim nu doar că nu acceptă persoanele cu dizabilităţi, dar, de multe ori, cu greu oferă ceea ce le trebuie. De exemplu, cei care se nasc la ţară nu au centre speciale unde să se trateze şi nici bani să meargă la cele, şi aşa puţine, de la oraş. Nici cei de la oraş nu sunt prea mult avantajaţi, întrucât centele de terapie nu pot trata toate handicapurile. Astfel că s-ar impune să apeleze la centre specializate din Bucureşti, de exemplu. Puţini sunt însă cei care au posibilităţi financiare pentru a urma tratamentele de care au cu adevărat nevoie.

PESTE 150 DE BENEFICIARI În această situaţie erau şi copiii cu dizabilităţi din Medgidia. Primarul municipiului, Marian Iordache, spune că în oraş nu exista un centru de recuperare care să le ofere ajutorul de care aveau mare nevoie, astfel că soluţia a fost înfiinţarea unui centru cu toate dotările necesare, care să deservească atât copiii, cât şi tinerii cu dizabilităţi. World Vision România împreună cu autorităţile locale din Medgidia, dar şi din Cernavodă, au pus umărul să înfiinţeze un centru cât mai aproape de casele lor. În urmă cu trei ani s-a luat decizia ca, la Medgidia, să fie construit un centru multifuncţional cu bani europeni. De atunci, el şi-a dovedit din plin utilitatea pentru cazurile existente în cele două oraşe, dar şi pentru împrejurimi. 117 persoane cu dizabilităţi, cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani, au beneficiat de asistenţă şi consiliere socială, evaluare psihologică, consiliere psihologică, kinetoterapie, logopedie şi psihopedagogie specială efectuate de specialişti. Alţi 46 de tineri care provin din familii fără posibilităţi (între 18 şi 25 de ani) au beneficiat de orientare vocaţională şi facilitarea accesului la cursuri de formare profesională în meserii precum bucătar, ospătar, frizer, sudor, zidar, operator PC. Coordonatorul centrului de la Medgidia, Gabriela Carp, a declarat că în cadrul centrului s-au desfăşurat activităţi specializate de intervenţie terapeutică individuală şi de grup, în funcţie de diagnosticul şi problemele întâmpinate de fiecare copil în parte. „Efortul echipei formate din specialişti a fost răsplătit pentru că proiectul a fost un succes. Rezultatele au fost vizibile: 85% dintre copiii beneficiari au fost integraţi în şcoala de masă şi în şcoli speciale, iar 30 de tineri au fost integraţi pe piaţa muncii”, a declarat Carp. Mai mult decât atât, aproximativ 15 de copii cu tulburări de comportament sau alte deficienţe uşoare au reuşit să se integreze în societate şi n-au mai avut nevoie de terapiile organizate în cadrul unităţii. La rândul său, kinetoterapeutul Bairli Reyhan a declarat că în cazurile copiilor cu handicap, indiferent de formă, este important ca terapia să continue şi acasă, nu doar la centru, pentru ca ei să aibă mai multe şanse pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate.



12