15% din posibilii donatori de sînge constănţeni au o stare de sănătate precară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

15% din posibilii donatori de sînge constănţeni au o stare de sănătate precară

Eveniment 02 Octombrie 2007 / 00:00 703 accesări

“Donînd sînge, poţi salva o viaţă!” este doar unul dintre sloganurile afişate pe pereţii Centrului de Transfuzii Constanţa. Cadrele medicale spun că aceste sfaturi şi îndemnuri ar trebui să fie afişate în cît mai multe locuri publice, dar că nu pot fi văzute decît în spitale şi la Centrul de Transfuzii. “Se constată o scădere a ritmului de prezentări a donatorilor de sînge. Există mai multe cauze, însă printre cele mai importante se numără plecarea unui număr mare de locuitori ai judeţului peste hotare, ca să muncească, starea generală precară a multor constănţeni şi lipsa unor campanii pentru promovarea donării de sînge“, a declarat directorul Centrului de Transfuzii, dr. Alina Dobrotă. La nivelul întregii ţări, între 15 şi 20% din cei care doresc să doneze sînge sînt respinşi, deoarece suferă de anumite afecţiuni, cum ar fi nivelul scăzut al hemoglobinei. În judeţul nostru s-a constatat că între 11 şi 15% din posibilii donatori au o stare de sănătate precară. De asemenea, foarte multe persoane s-au văzut în imposibilitatea de a mai dona sînge din cauza restricţiilor impuse de Legea 82/ 2006, în care se menţionează că sînt excluse permanent de la donarea de sînge persoanele care suferă de afecţiuni cardiovasculare, ale sistemului nervos central, tendinţa patologică la sîngerare, afecţiuni ale tractului gastrointestinal, boli infecţioase şi parazitare, precum şi afecţiuni maligne. De asemenea, sînt excluse de la donare persoanele care au consumat droguri şi cele care au primit transfuzii cu sînge sau componente sanguine pe teritoriul Africii, începînd din anul 1977. Sînt excluse permanent de la donarea de sînge persoanele care s-au născut sau au locuit în Camerun, Ciad, Congo, Guineea Ecuatorială, Gabon, Niger sau Nigeria sau cele care au întreţinut relaţii sexuale cu persoane avînd etnia acestor ţări.

Campaniile pentru donarea sîngelui sînt inexistente

MS a stabilit şi o serie de criterii de excludere temporară de la donarea de sînge în cazul persoanelor care nu-şi pot da consimţămîntul, fiind neşcolarizate sau în cazul celor care au suferit anumite infecţii. Nici persoanele care au fost examinate endoscopic cu instrumente mobile, cele care au suferit leziuni prin înţepare cu ac, transfuzii sanguine, transplant de celule, persoanele care au suferit intervenţii de chirurgie majoră, cele care şi-au făcut tatuaje sau piercing, acupunctură în centre în care nu erau practicieni calificaţi sau care nu foloseau ace de unică folosinţă, precum şi persoanele cu risc din cauza contactului apropiat cu bolnavi cu hepatită B, C sau HIV nu pot fi donatoare timp de şase luni. “S-a recurs la acestea lege severă pentru a fi siguri că sîngele va avea o calitate foarte bună. O cauză a lipsei donatorilor este şi lipsa de programe de promovare a donării pe termen lung. Bugetul este zero, prin urmare şi campaniile sînt inexistente”, a declarat dr. Dobrotă. Medicii de la Centrul de Transfuzii susţin că majoritatea cadrelor medicale din spitale fac exces de transfuzii. “Spitalele nu plătesc componentele sanguine şi de aceea, nu fac rabat de la transfuzii, chiar şi la unele cazuri care nu au nevoie. Centrul de Transfuzii nu are obligaţia să aibă sînge în permanenţă, ci este obligat să ofere sînge de calitate”, a declarat dr. Dobrotă. Medicii spun că, dacă în anul 2002, au fost recoltate13.055 de unităţi de sînge, în 2003 şi 2004, 12.700, în 2005 şi 2006 s-a constatat o scădere majoră a donatorilor. Astfel, în 2005 au fost donate 11.573 de unităţi, iar în 2006, 9.662 de unităţi. Deşi încearcă să le explice celor care le trec pragul că vor primi după donare tichete de masă, o zi liberă şi li se va deconta transportul, numărul donatorilor nu se măreşte.

Taguri articol


12