15% dintre decese, cauzate de fumat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În România

15% dintre decese, cauzate de fumat

Sănătate 16 Noiembrie 2012 / 00:00 508 accesări

Tutunul cauzează anual moartea a peste şase milioane de oameni, peste cinci milioane dintre ei fiind fumători şi foşti fumători, iar în România 15% dintre decese sunt cauzate de fumat, informează Agenţia Naţională Antodrog (ANA) de Ziua Naţională fără Tutun, marcată în a treia joi din noiembrie. Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor. ANA precizează că, în acest an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a propus contracararea încercărilor industriei tutunului de a submina Convenţia-cadru a OMS privind controlul tutunului: \"Stop intervenţiei industriei tutunului!\". Cel mai recent Studiu naţional în şcoli privind consumul de tutun, alcool şi droguri - ESPAD, realizat în România în 2011, arată că prevalenţa consumului de tutun până la vârsta de 16 ani a fost de 52%, înregistrându-se o scădere faţă de anii anteriori. Media înregistrată pentru toate ţările participante în studiul ESPAD 2011 a fost de 54%. ANA atrage atenţia că tutunul cauzează anual moartea a peste şase milioane de oameni, dintre care peste cinci milioane sunt fumători şi foşti fumători. „Mortalitatea prin cancer pulmonar, boală despre care 98,3% dintre adulţii români ştiu că este provocată de fumat, aproape s-a triplat în ultimii 25 de ani. Factorii de risc care conduc la consumul de tutun sunt: debutul timpuriu al consumului, normele sociale favorabile comportamentelor de consum, disponibilitatea produselor din tutun, atitudini şi comportamente familiale permisive faţă de consumul de tutun, absenţa unor legături familiale de tip emoţional-suportiv, anturajul”, potrivit ANA. Tot specialiştii ANA spun că fumatul pasiv este unul dintre cele mai grave efecte ale fumatului, fiind tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice.

Taguri articol


12