150 de cereri de la sindicalişti pentru audienţe la Funeriu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

150 de cereri de la sindicalişti pentru audienţe la Funeriu

Social 10 Noiembrie 2011 / 00:00 402 accesări

Sindicaliştii din învăţământ au depus, miercuri, la registratura Ministerului Educaţiei, aproximativ 150 de cereri pentru a fi primiţi în audienţă de ministrul de resort, Daniel Funeriu, au declarat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). \"Când unii dintre colegii noştri au ajuns la sediul ministerului, pentru protestul de miercuri dimineaţă, domnul Funeriu a plecat fără să le spună absolut nimic. Am cerut ca fiecare dintre noi să fie primit în audienţă\", spun sindicaliştii. Peste 100 de sindicalişti din învăţământ au protestat, miercuri, la Ministerul Educaţiei, faţă de îngheţarea salariilor în 2012, urmând ca, săptămâna viitoare, sediul instituţiei să fie pichetat în fiecare zi. \"Vrem să tragem un semnal de alarmă cu privire la problemele din sistem. În afara celei legate de salarii, suntem nemulţumiţi de faptul că nu se alocă 6% din PIB pentru Educaţie, că sunt blocate posturile, ceea ce duce la supraaglomerare în unităţile de învăţământ, şi că nu există dialog social real\", spun sindicaliştii. Potrivit celor de la FSLI, profesorii vor pierde anul viitor, în fiecare lună, sute de lei la salariu, din cauza îngheţării lefurilor şi a faptului că au încă de recuperat drepturi câştigate în instanţă. \"În total, angajaţii din învăţământ care au avut procese pe Legea 221/2008 au de recuperat de la Statul român 6 miliarde de lei. Dacă adăugăm şi rata inflaţiei, suma se ridică la aproximativ 7 miliarde de lei. Aceste calcule arată faptul că angajaţii din învăţământ sunt victimele măsurilor ilegale şi iresponsabile luate de Guvernul României, în ultimii doi ani\", spun reprezentanţii FSLI.



12