În doar cinci zile de la aducerea Brîului Maicii Domnului pe tărîmuri dobrogene, peste 150.000 de credincioşi s-au închinat la racla cu preţiosul odor ţesut de Fecioara Maria. Credinţa românilor faţă de cea care i-a dat naştere Mîntuitorului Hristos, a făcut ca în aceste zile, constănţenii, dar şi zecile de mii de pelerini care au venit la Mangalia sau la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, să stea ore întregi la rînd pentru a săruta racla. Cei care au reuşit să treacă peste barierele ridicate de Jandarmerie pe străzile din jurul Arhiepiscopiei Tomisului au venit cu obiecte dragi, iconiţe şi brîuleţe în speranţa că atingerea lor de raclă îi va feri de boli şi de nevoi. Printre cei care au venit să se roage la Constanţa se numără şi pelerinii din Bulgaria, însă organizatorii susţin că lăcaşul de cult va fi luat cu asalt în următoarele două zile, cînd sînt aşteptaţi încă 100.000 de pelerini. De altfel, pe 19 mai, la Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului a sosit şi părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, care s-a închinat şi a a sărutat Brîul Maicii Domnului. Condus de măicuţele de la Mănăstirea „Sfînta Maria”din Techirghiol, Arhimandritul s-a rugat Maicii Domnului, după cum a spus Preacuvioşia sa „pentru pace pe pămînt şi înmulţirea darurilor tuturor celor ce îşi îndreaptă paşii către cinstitul odor.” După ce a zăbovit preţ de cîteva minute lîngă sfînta raclă, alături de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie şi părintele Arhimandrit Andrei, monahul trecut de 90 de ani a binecuvîntat pelerinii ce s-au învrednicit de acest dar. „Dragii mei, atît cît poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. Cred că nu poate să spună cineva că a cerut ceva Maicii Domnului şi nu a primit. Maica e pururi cu noi, dar acum o putem simţi, o putem pipăi, prin Brîul său. Rugăciunea Maicii Domnului poate orice. Nu ne cere decît să recunoaştem că este Mama lui Dumnezeu. Deci, omenirea ar putea fi vinovată că neglijează relaţia de iubire cu Maica Domnului. Maica Domnului este aşa de plină şi totală încît nu putem decît să-i zicem: Iartă-ne că nu te putem înţelege, dar te iubim”, a declarat părintele Papacioc.
Împăraţii Constantin şi Elena, protectorii Constanţei
Racla cu Brîul Maicii Domnului va rămîne la Constanţa pînă pe 22 mai, astfel că toţi credincioşii ortodocşi vor putea întîmpina marele praznic al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena rugîndu-se la odorul sfînt. Tradiţia creştină consemnează data de 21 mai ca moment al sărbătorii lui Constantin şi a mamei sale, Elena, împăratul bizantin fiind cel care a acordat libertate creştinismului, prin cunoscutul Edict de la Milano, din anul 313 după Hristos. Această zi are o semnificaţie aparte pentru municipiul Constanţa. Vechiul Tomis este singurul oraş din România care a primit numele fiului marelui împărat, Constanţiu, astfel că în anul 2001, la prima întîlnire dintre primarul Radu Mazăre şi IPS Teodosie, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au fost declaraţi oficial protectorii municipiului Constanţa. Atunci, IPS Teodosie şi-a argumentat demersul spunînd că Sfîntul Împărat Constantin cel Mare, al cărui nume este legat de perioada de aur a Bisericii, a dat şi libertate creştinismului, însă grija lui s-a îndreptat şi spre părţile Scythiei Minor. În zi de mare sărbătoare, astăzi, după oficierea Liturghiei, începînd cu ora 15.00, racla cu Brîul Maicii Domnului va pleca în procesiune de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” către biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului susţin că traseul ales pentru procesiune este Piaţa Ovidiu, str. Mircea cel Bătrîn, bd-ul Mamaia, str. Mihai Viteazu, str. Călugăreni, str. Ştefan Mihăileanu pînă la biserica „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”.