Potrivit administraţiei locale, singura soluţie pentru încălzirea în sistem centralizat a acestor apartamente este racordarea oraşului la sistemul de distribuţie a gazelor naturale
Peste 5.000 de locuitori ai unui cartier de blocuri din oraşul Basarabi se încălzesc în anotimpul rece, din anul 1993, folosind diverse metode, pentru că centralele termice cu care au fost prevăzute blocurile în care locuiesc s-au deteriorat şi nu au mai putut fi utilizate. Viceprimarul oraşului, Gheorghe Cojocaru, a declarat ieri într-o conferinţă de presă că centralele funcţionau pe bază de păcură şi nu au mai fost reparate din cauza costurilor foarte mari care erau percepute la acest tip de combustibil. “Existau două centrale vechi, care erau uzate atît moral cît şi fizic, şi care au clacat pentru că, după Revoluţie, oamenii nu au mai avut bani să plătească combustibilul. Preţurile la combustibil au crescut, iar oamenii s-au aflat în situaţia de a se încălzi necorespunzător sau să sufere de lipsa căldurii, la preţuri foarte mari, astfel că au apelat la alte metode. Mai mult, cazanele erau bune numai pentru casare“, a declarat, la rîndul său, primarul Basarabiului, Nicolae Crivineanu. Pentru a se încălzi pe timp de iarnă, unii locuitori au apelat la sobele de teracotă, cu toate că blocurile nu sînt prevăzute cu hornuri, iar alţii au recurs la încălzirea prin centrale de apartament sau calorifere electrice. Şi pentru că nu mai aveau ce face cu caloriferele cu care erau dotate apartamentele, pentru a face rost de bani, locatarii au decis să îşi vîndă caloriferele la fier vechi, astfel că apartamentele au rămas şi fără instalaţiile termice. Singura soluţie pentru a se ieşi din acest impas, potrivit atît viceprimarului, cît şi primarului Basarabiului, este racordarea oraşului la sistemul de gaze naturale. “Avem promisiuni că anul viitor va fi adusă la Basarabi magistrala de gaze, iar în 2008 sperăm ca tot oraşul să fie racordat la gaze“, a spus Crivineanu. Potrivit edilului şef, există un studiu de fezabilitate care arată că din punctul de vedere al interesului deţinătorului de gaze, oraşul Basarabi este interesant, adică firma care va prelua acest contract nu va risca să piardă banii dacă va face această investiţie. “Trebuie să demonstrăm că va exista consum de gaze naturale şi că firma îşi va recupera investiţia. Iar noi avem destul de multe obiective“, a adăugat primarul. Printre obiectivele enumerate de primar se numără fabrica de cretă, Staţiunea de Cercetări Viticole Murfatlar, o serie de unităţi militare, Portul Basarabi, peste 3.500 de locuinţe şi noua fabrică de BCA din localitate. “Avem promisiuni şi din partea Consiliului Judeţean Constanţa că ne va ajuta cu proiectul care va trebui să fie întocmit şi care ne va costa aprox. şapte miliarde de lei“, a mai spus Crivineanu. În privinţa instalaţiilor termice necesare blocurilor lipsite de sursă de căldură, primarul Crivineanu a spus că va purta discuţii cu asociaţiile de proprietari respective, pentru a se găsi o soluţie, dar că Primăria nu se va putea implica, întrucît este vorba despre proprietăţi particulare.