15.000 de copii vin gratuit la patinoar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa. Învăţăm să patinăm

15.000 de copii vin gratuit la patinoar

Administrație 24 Noiembrie 2009 / 00:00 657 accesări

Patinoarul de la Arenele Tomis a fost, ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, plin cu elevii de la Şcoala de Arte şi Meserii Cerchezu, veniţi să profite de accesul gratuit oferit de autorităţile locale constănţene prin programul „Învăţăm să patinăm”. Deşi majoritatea elevilor din Cerchezu se află pe patine pentru prima oară şi nici nu aveau experienţa rolelor din cauza faptului că provine din familii cu venituri modeste, şcolarii s-au descurcat foarte bine, dovedind că, fără să fi ştiut, sunt foarte buni patinatori. Primarul din Cerchezu, Ion Constantinescu, a fost alături de elevii din comuna sa, declarând că nu se aştepta ca şcolarii din comuna sa să se descurce aşa de bine. „E o ocazie deosebită, poate unică pentru copii din zona noastră, să vină la patinoar. Mă bucură că aceşti copii minunaţi s-au descurcat execelent, nu mă aşteptam să fie aşa de bine, deşi nu au mai practicat acest sport niciodată. Sperăm să se mai organizeze astfel de activităţi şi cu alte ocazii, pentru că este o mare bucurie să le putem oferi copiilor vizite gratuite la patinoar. Se vede pe chipurile lor cât sunt de fericiţi”, a declarat Constantinescu. Printre copii care s-au dovedit a fi adevăraţi profesionişti pe patinoar a fost şi Marius Fustaru, elev în clasa a X-a la Şcoala de Arte şi Meserii Cerchezu. „Mă simt foarte bine cu patinele pe gheaţă, deşi e prima oară când merg pe gheaţă. Nu este greu, însă am reuşit să cad odată din cauza unui coleg care a intrat în mine”, a declarat elevul. După-amiază, patinoarul de la Arenele Tomis a găzduit şi 150 de copii de la şcolile din municipiul Constanţa. Prin proiectul „Învăţăm să patinăm”, 15.000 de copii din judeţul şi municipiul Constanţa beneficiază de intrarea gratuită la patinoar.

Taguri articol


12