PROGRAM. Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) şi Primăria Constanţa au iniţiat un nou proiect - „Învăţăm să patinăm” - destinat tuturor elevilor din judeţ aflaţi în clasele V-XII. După bursele şcolare acordate primilor trei elevi cu cele mai bune rezultate din fiecare clasă V - VIII, precum şi elevilor din clasa a IX-a care provin din mediul rural şi care frecventează cursurile liceelor din judeţul Constanţa şi după programul „Rechizite şcolare” destinat elevilor şi preşcolarilor din judeţ, al căror scop este acela de a-i determina pe elevi să înveţe, administraţia locală s-a gândit să contribuie şi la dezvoltarea armonioasă a copiilor. După ce i-au motivat să înveţe, autorităţile constănţene s-au gândit că e timpul să îi şi răsplătească, cu atât mai mult cu cât se apropie sărbătorile de iarnă şi vine Moş Crăciun. Vizitele elevilor la patinoar au demarat încă de ieri, iar pe parcursul a aproape două luni se vor derula zilnic, la Patinoarul de la Arenele Tomis. Primăria şi CJC au organizat un program în care au cuprins toate comunele judeţului Constanţa şi toate unităţile şcolare din municipiu astfel încât elevii să poată merge la patinoar, dar să ajungă şi la cursuri. Toate cheltuielile privind închirierea patinelor, transportul elevilor precum şi pregătirea unei gustări pentru fiecare elev sunt asigurate de CJC şi de Primăria Constanţa.
DISTRACŢIE. Patinoarul de la Arenele Tomis a fost neîncăpător pentru sutele de copii care i-au trecut, ieri, pragul, odată cu lansarea programului. În prima zi de distracţie la patinoar, 450 de elevi din comunele Cobadin, Deleni, Ciocârlia şi încă 150 din municipiul Constanţa s-au bucurat de o oră şi jumătate de patinaj pe gheaţă. Primul grup de elevi, prezent încă de la ora 9.00 pe patinoarul artificial, a fost format din copii de la Grupul Şcolar Cobadin. „Majoritatea copiilor din Cobadin se află pentru prima oară la Patinoarul de la Arenele Tomis. Ei provin de la clasele V-XII, de la Grupul Şcolar Cobadin. Iniţiativa CJC este foarte bună pentru că sunt mulţi copii care nu au mai fost la patinoar, se află pentru prima oară aici şi e o bucurie pentru ei”, a declarat profesorul de religie din cadrul Grupului Şcolar Cobadin, Petrică Carabet, unul din cadrele didactice care i-au însoţit la patinoar pe cei 150 de copii. Pentru cei mai mulţi elevi aflaţi, ieri, pe patinoar, contactul cu gheaţa a fost dificil, pentru că şi-au testat pentru prima dată abilităţile de patinatori. „E cam greu cu patinele pe gheaţă. Cred că şi din cauză că n-am mers niciodată pe role. Cu greu mi-am ţinut echilibrul şi am şi căzut o dată. Nici nu am putut sta mult pe patinoar, că îmi venea rău de cât m-am învârtit”, a spus, amuzată de situaţia în care se afla şi novice în mersul pe patine, Maria Raluca Aramă, elevă în clasa a VIII - B la Şcoala Generală Ciocârlia de Sus. Radu Chiper, elev clasa a IX - a A la Grupul Şcolar Cobadin, s-a dovedit a fi mai experimentat: „Nu sunt pentru prima oară la patinoar, am mai fost şi anul trecut. M-am simţit foarte bine pe patine, m-am distrat, am fost cu prietenii. Am căzut doar de două ori, dar stau bine, pentru că mă aşteptam să iau mai multe trânte”.