Autorităţile publice locale din Medgidia au oferit, vineri seara, un program cultural - artistic cu ocazia aniversării a 155 de ani de la atestarea documentară a oraşului. Potrivit site-ului Bibliotecii municipale a municipiului, prima atestare a Medgidiei datează din 2 septembrie 1856, nume primit în onoarea sultanului Abdul Medgid. „Oraşul a fost construit şi dezvoltat într-un spirit modern la acea vreme, cu precădere pentru a primi refugiaţii din Crimeea, avându-se în vedere viitoarea dezvoltare economică a Dobrogei centrale. De pe dealul Panaghirului, guvernul otoman întreţinea iarmarocul, unde se aflau construite prăvălii şi barăci, iar negustorii veniţi atât din ţară cât şi din afara ei expuneau produse manufacturiere cu caracter agricol şi casnic. De numele sultanului Abdulmecid se leagă multe realizări din Medgidia: Gara inaugurată în 1860, moscheea ce îi poartă numele, băile publice, podul de piatră construit peste balta Carasu, care lega, pe atunci, gara cu oraşul. Până în anul 1875, Medgidia devenise unul din cele mai prospere, mai complexe şi mai civilizate oraşe din statul otoman. După semnarea Tratatului de la Berlin, Medgidia a devenit componentă a României”, potrivit site-ului Bibliotecii.