Un ofiţer şi cincisprezece subofiţeri din promoţia 2018 ai Academiei de Poliţie “ Alexandru Ioan Cuza” – Arma Jandarmi, respectiv din Şcolile de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani şi Fălticeni, au fost încadraţi la Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa
Ceremonia de numire în funcţie a celor șaisprezece jandarmi din promoţia 2018 a avut loc luni, 30 iulie a.c., la sediul Gruparii de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa.
Ofiterul şi subofiţerii au fost prezentaţi personalului unităţii, iar apoi au fost incluşi într-un program de aprofundare a cunoştinţelor teoretice şi de perfecţionare a deprinderilor practice referitoare la misiunile de asigurare şi de menţinere a ordinii publice pe litoralul Mării Negre, dar şi la modul de comunicare în relaţia cu cetăţenii, pe timpul misiunilor. După această scurtă perioadă de acomodare, aceştia vor fi repartizaţi la subunităţiile operative din care fac parte pentru a executa misiuni de asigurare a ordinii publice în staţiunile Năvodari, Mamaia, Costineşti şi Vama Veche.
Comandantul unitatii, lt.col. Daniel Ferencz, i-a asigurat pe noii jandarmi de sprijinul său, i-a felicitat şi le-a dorit succes în activitatea pe care o vor desfăşura în cadrul unităţii.
Cei șaisprezece sunt:
Slt. Florea Răzvan-Andrei Serg.maj Hrăniciuc Luigi-Ionuț
Serg.maj Mihai Violeta-Loredana Serg.maj Ghinea Claudiu-Cosmin
Serg.maj Constantinescu Alexandru-Ionel Serg.maj Vișescu Valentin-Constantin
Serg.maj Florescu Marius-Mădalin Serg.maj Ofermahar Eduard
Serg.maj Anghel Florin-Daniel Serg.maj Gheorghe Marian
Serg.maj Gulie Laurențiu-Mihai Serg.maj Bordei Bogdan
Serg.maj Soare Viorel-Ionuț Serg.maj Manea Ionuț-Laurențiu
Serg.maj Ciocianu Cristian-Gabriel Serg.maj Sava Cătălin-Ionuț