11 septembrie 2001. New York, ora locală 08.46. Iadul se dezlănţuie, iar terorismul capătă o nouă dimensiune, cutremurătoare, care pune în umbră atrocităţile de până atunci. Acest atac concentrat, bine organizat, cu avioane civile, a transformat un interval de nici două ore într-un coşmar cumplit, ale cărui urmări le resimţim şi în prezent. Astăzi s-au împlinit 16 ani de când 3.000 de oameni nevinovaţi au pierit în cel mai covârşitor atentat terorist de pe mapamond.

Imaginile cu cele două turnuri gemene arzând şi prăbuşindu-se, cu oameni sărind înnebuniţi de durere şi panică din înaltul cerului, în flăcări, au făcut înconjurul lumii şi au rămas încrustate în mentalul colectiv. 3.000 de oameni nevinovaţi au pierit în mai puţin de două ore în cel mai covârşitor atentat terorist de pe mapamond. Turnurile gemene din New York s-au transformat într-un morman de moloz arzând şi fiare contorsionate. Atentatul a fost numit „cel mai cumplit atac comis pe teritoriul american de la Pearl Harbour încoace”. Pe locul unde au pierit suflete nevinovate, a fost ridicat un monument dedicat victimelor de la 11 septembrie 2001.

O CRONOLOGIE SEACĂ

New York, ora 08.48. Un avion de linie lovește turnul de nord al World Trade Center. Se crede că este vorba despre un accident. Poliția, pompierii, civili se mobilizează spre Manhattan.

New York, ora 09.03. Al doilea avion lovește turnul sudic şi devine clar pentru toate autorităţile implicate că este vorba despre o strategie de atac. Două minute mai târziu, președintele Bush, care vizitează o școală din Sarasota, sudul Statelor Unite, este informat. Se declanșează iadul și în redacțiile de știri. Toate televiziunile din lume (TVR pentru România) transmit atentatul în direct.

Washington, ora locală 09.37. Al treilea avion lovește clădirea Pentagonului. Panica pune stăpânire pe America și pe întreaga lume.

New York, ora 09.59 - turnul sudic de la World Trade Center se prăbușește. 11 minute mai târziu, în Shanksville, Pennsylvania, al patrulea avion, plin cu pasageri, se prăbușește pe un câmp.

New York, ora 10.28, al doilea turn se prăbușește.

Potrivit tuturor rapoartelor oficiale, atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost revendicate de rețeaua teroristă Al Qaeda, condusă de Osama bin Laden. Vor trece însă 10 ani (2 mai 2011) până când Bin Laden să fie lichidat la Abottabad, în Pakistan, de un comando american. Din păcate, tot potrivit rapoartelor oficiale, trupul i-ar fi fost aruncat în mare, aşa că o dovadă concretă a dispariţiei sale nu există.

Data de 11 septembrie 2001 a trasat o schimbare profundă la nivelul strategiilor de securitate naţională ale tuturor statelor lumii. Odată cu această zi însângerată, omenirea a realizat cât este de vulnerabilă în faţa flagelului terorismului. Potrivit specialiştilor, dispariţia „de pe piaţă” a liderului Al Qaeda, care a aruncat într-un con de umbră organizaţia teroristă, a deschis drumul pentru DAESH (Stat Islamic/SI/ ISIS), o nouă formă atroce a terorismului, care a ajuns să facă parte din prezentul de zi de zi. „Charlie Hebdo”, atacurile de la Paris, Barcelona, Bruxelles, Londra sunt doar cele mai recente tragedii prin care a trecut Europa în ultimii 16 ani. Terorismul a coborât din avion şi este acum în stradă, în camioane şi dubiţe, în staţiile de metrou, în pizzerii, baruri şi restaurante, poate fi vecinul tău sau un aparent banal trecător care se transformă într-o clipă într-un dement care îşi detonează trupul în numele unui zeu prost înţeles.

Reacţia aşteptată, chiar prea rapidă, dacă ne este permis să spunem asta, a americanilor, a fost să invadeze Afganistanul. Nota de plată, în vieţi omeneşti şi miliarde de dolari, se plăteşte şi astăzi. „În ianuarie 2002, preşedintele George W. Bush vorbea pentru prima oară de axa răului: Irak, Iran şi Coreea de Nord. Nicio vorbă de Al Qaeda”, potrivit tvr.ro. Urmează ofensiva împotriva Irakului. Motivaţia, extrem de transparentă - armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein -, nu a stat în picioare. „Şi totuşi, în mai 2002, secretarul american de stat Colin Powell spunea într-un interviu la ABC că Statele Unite îşi rezervă opţiunea de a acţiona cum cred de cuviinţă în perspectiva schimbării regimului de la Bagdad. Colin Powell, februarie 2003: „Vreau să vă împărtăşesc câteva elemente importante prezentate în Consiliul de securitate ONU privind armele de distrugere în masă ale Irakului. Saddam Hussein şi regimul său nu au făcut niciun efort pentru dezarmare, dar niciunul, aşa cum a cerut comunitatea internaţională”.

Ignorând poziţia ONU, preşedintele George W. Bush ordona, un an mai târziu, o serie de atacuri asupra unor ţinte irakiene. Urmează un război violent, decapitarea lui Saddam Hussein, imense pierderi de vieţi omeneşti nevinovate şi implicarea altor ţări într-o poveste care nu era a lor. Cel mai bun exemplu: Marea Britanie.

În controversatul raport al comisiei Chilcot, o comisie de anchetă britanică, se arată clar că ideeaarmelor de distrugere în masă ale lui Saddam a fost doar pretextul invadării Irakului.„O acţiune care a aruncat în aer Orientul Mijlociu pentru că a deschis calea războaielor interconfesionale din care s-a născut teroarea numită astăzi Statul Islamic”, potrivit sursei citate. Marea Britanie a decis să participe la invazia militară din Irak, în 2003, pe baza unor evaluări deficitare ale serviciilor secrete, în contextul în care regimul Saddam Hussein nu reprezenta o ameninţare iminentă şi nu fuseseră epuizate toate soluţiile diplomatice, arată acelaşi raport. "Raportul pretinde că acţiunea militară nu ar fi fost ultima soluţie, deşi recunoaşte că ar fi fost necesară mai târziu. Cu tot respectul, nu aveam opţiunea unei amânări", a declarat, în apărarea sa, fostul premier Tony Blair.