Ministerul Român de Externe a anunţat ieri că 16 cetăţeni români au fost repatriaţi, la cerere, din Siria. Ei erau aşteptaţi să sosească în România în cursul zilei de ieri. Potrivit Ministerului de Externe, cei 16 au fost transportaţi din Siria spre Beirut, capitala Libanului, de unde au plecat spre Bucureşti. La ambasada României din Beirut li s-au întocmit refugiaţilor documentele de călătorie. Din Siria au fost repatriaţi în ultimii doi ani, de la începutul conflictului, 311 cetăţeni români şi 49 de cetăţeni ai R. Moldova. Începând din martie 2011, Siria este afectată de confruntări violente între armată şi rebeli ostili regimului preşedintelui Bashar al-Assad. Potrivit unor ONG-uri, conflictul s-a soldat cu peste 100.000 de morţi.
GERMANI RĂPIŢI Trei membri ai organizaţiei nonguvernamentale germane Grünhelme (Căşti Verzi) sunt daţi dispăruţi după ce au fost răpiţi în Siria, în urmă cu 45 de zile, a anunţat organizaţia pe site-ul său. Ei au fost răpiţi în noaptea de 14 spre 15 mai, în satul sirian Harem, în apropierea frontierei cu Turcia, a declarat Rupert Neudeck, fondatorul ONG-ului, care a încercat să îi contacteze pe toţi cei care pot să ajute la găsirea colaboratorilor săi, şi anume Ministerul german de Externe, poliţia criminalistică germană sau reprezentanţi ai comunităţii siriene în exil din Germania. Ministerul german de Externe s-a limitat să confirme că trei germani sunt daţi dispăruţi în Siria, refuzând să vorbească despre o răpire şi despre momentul când au fost daţi dispăruţi. Cei trei sunt identificaţi cu numele de Bernd Bleschmidt, Simon S. şi Ziad Nouri, un inginer în vârstă de 72 de ani, sosit cu trei zile înainte de răpire. Grünhelme activează de câteva luni în nordul Siriei, pentru a ajuta la reconstruirea infrastructurilor locale şi distribuţia de ajutoare.