16,9 milioane de lei de la șomaj pentru disponibilizații de la CFR Marfă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

16,9 milioane de lei de la șomaj pentru disponibilizații de la CFR Marfă

Social 20 Iunie 2014 / 00:00 515 accesări

Sumele alocate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în anul 2014, pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă (SNTFM) CFR Marfă SA se ridică la 16,9 milioane de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor. Venitul lunar de completare va fi acordat celor 2.500 de persoane disponibilizate de la SNTFM CFR Marfă SA, ca urmare aplicării planului de disponibilizare aprobat de conducerea acestei societăți în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 36/2013. Potrivit notei de fundamentare, concedierea salariaților SNTFM CFR Marfă SA se va face începând cu luna iulie 2014 și este necesară alocarea de la bugetul asigurărilor pentru șomaj a sumei totale de 67,6 milioane de lei, din care, în anul 2014, suma de 16,9 milioane de lei. „Se aprobă alocarea sumei de 16,9 milioane de lei din bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2014 pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, în baza planului de disponibilizare aprobat de către Adunarea Generală a Acționarilor", se precizează în proiect.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 36/2013 reglementează măsurile de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza unui plan de disponibilizare, din cadrul unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, institute naționale de cercetare-dezvoltare, precum și din societăți comerciale și regii autonome subordonate autorităților administrației publice locale. În conformitate cu prevederile art.1 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 36/2013, persoanele disponibilizate de la operatorii economici cu capital majoritar de stat beneficiază de un venit lunar de completare. "Urmare a acordurilor încheiate de România cu Fondul Monetar Internațional, precum și având în vedere prevederile Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe anul 2014 al SNTFM CFR Marfă SA, la nivelul societății a fost demarat un proces de restructurare și reorganizare, în strânsă concordanță cu activitatea ce urmează a fi desfășurată în continuare de CFR Marfă. Obiectivele principale ale acestui program sunt reducerea în continuare, până la eliminare, a pierderilor din exploatare, obținerea unei competitivități reale în condițiile unei piețe libere, atenuarea impactului social, eficientizarea actului managerial, utilizarea mai bună a potențialului uman și tehnic existent, diminuarea cheltuielilor financiare și impact pozitiv asupra mediului de afaceri. Drept urmare, SNTFM CFR Marfă SA a întocmit un program de restructurare și reorganizare prin care a stabilit numărul de salariați ce urmează a fi disponibilizați și care vor beneficia de prevederile OUG nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, precum și a sumelor necesare a fi alocate din bugetul asigurărilor pentru șomaj", se mai menționează în nota de fundamentare. Data-limită pentru primirea de propuneri și observații pe marginea acestui proiect este 28 iunie 2014.

Taguri articol


12