17 ani de la înfiinţarea Facultăţii de Medicină Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

17 ani de la înfiinţarea Facultăţii de Medicină Constanţa

Social 31 Martie 2007 / 00:00 1772 accesări

Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa a sărbătorit, ieri, 17 ani de la înfiinţare. Deschiderea oficială a celei de-a XVII-a Sesiuni de Comunicări Ştiinţifice nu s-a bucurat, ca în anii anteriori, de o participare numeroasă, în sală fiind doar cîteva cadre didactice şi studenţi din anul I. Sesiunea a fost prezidată de către decanul facultăţii, prof. univ. dr. Petru Bordei, care a anunţat că, imediat ce se va inaugura noua clădire a Facultăţii de Medicină şi de Biologie, Constanţa va avea una dintre cele mai impunătoare unităţi de învăţămînt din ţară. Totodată, decanul s-a mîndrit cu absolvenţii facultăţii care la concursul naţional de rezidenţiat au obţinut cele mai bune rezultate, dar şi cu cei care se specializează la universităţile din străinătate. Prof. univ. dr. Bordei a anunţat că, după o întrerupere de aprox. doi ani, Facultatea de Medicină a reluat pregătirea studenţilor în limba engleză. „Am primit numeroase solicitări din străinătate pe care le-am trimis spre aprobare la Ministerul Sănătăţii, potrivit procedurilor”, a precizat prof. univ. dr. Bordei. Totodată, Facultatea de Medicină din Constanţa se poate mîndri şi cu faptul că ocupă un loc fruntaş în domeniul cercetării, dar şi cu faptul că a avut prima promoţie de masteranzi în medicină din ţară. „Avem, de asemenea, 22 de doctoranzi, iar în 2006 au fost finalizate 12 teze de doctorat”, a subliniat decanul facultăţii. El a mai anunţat că s-au obţinut şi acreditările pentru revistele „Ars Medica Tomitană” şi „Analele Facultăţii de Medicină”.

Prezent la manifestare, rectorul Universităţii „Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Victor Ciupină, a adus numai cuvinte de laudă Facultăţii de Medicină şi a precizat că „în acest moment nu se mai poate concepe Constanţa fără o facultate de medicină. În aceşti 17 ani, studentul medicinist a devenit unul etalon, care are şansa să aibă o diplomă recunoscută în Uniunea Europeană”. Din anul universitar 2007 - 2008, Facultatea de Medicină se va mai îmbogăţi cu o specializare de lungă durată pentru pregătirea asistenţilor medicali. Din acest punct de vedere, coordonatorul colegiilor medicale din Constanţa, conf. univ. dr. Sorin Rugină, s-a arătat mulţumit că activitatea colegiilor universitare se află pe un drum ascendent.



12