18 ani de închisoare pentru o reţea de militanţi SI?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

18 ani de închisoare pentru o reţea de militanţi SI?

Externe 08 Decembrie 2015 / 19:28 635 accesări

Parchetul din Paris a solicitat o pedeapsă de 18 ani de închisoare în cazul lui Salim Benghalem, presupus membru al organizaţiei Stat Islamic (SI), judecat în absenţa sa, pentru rolul avut într-o reţea de recrutare şi trimitere a militanţilor islamişti în Siria în 2013, informează agenţia Reuters. Procurorii francezi au solicitat ca Salim Benghalem să execute două treimi din sentinţa de 18 ani. Comparându-l cu Mohamed Merah, care a comis un atac terorist în Toulouse şi Montauban în martie 2012, soldat cu moartea a şapte persoane, procurorul francez Arnaud Faugere a atras atenţia asupra faptului că Benghalem constituie "o ameninţare" pentru Franţa, "un pericol maxim", amintind de înregistrarea video din februarie, atribuită organizaţiei teroriste Stat Islamic, în care Behghalem a ameninţat "în mod clar" Franţa. Ca şi Mohamed Merah, Benghalem s-a radicalizat în închisoare, după care a plecat în străinătate pentru a participa la activităţile grupării teroriste Al-Qaida, înainte de a se duce în Siria.

Taguri articol


12