18 cazuri de gripă, confirmate la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

18 cazuri de gripă, confirmate la Constanţa

Eveniment 18 Martie 2009 / 00:00 509 accesări

Specialiştii Institutului „Cantacuzino” din Bucureşti au confirmat alte şapte cazuri de gripă în judeţul nostru, astfel că cifra bolnavilor cu gripă a ajuns la 18. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, medicii constănţeni mai aşteaptă rezultatele de la alte cîteva zeci de suspiciuni clinice de gripă care au fost trimise la laboratorul din Bucureşti. Medicii susţin că virusul care circulă în Constanţa se numeşte Brisbane - cel care a făcut sute de victime, anul trecut, în Australia. Reamintim că specialiştii DSPJ au recoltat, zilele trecute, probe biologice de la cele zece cazuri de suspiciune clinică de gripă, probele fiind trimise şi de această dată la Institutul „Cantacuzino”, din Bucureşti. „Menţinem aceleaşi recomandări către populaţie, de a se prezenta la medic la primele simptome de gripă (febră, frison, dureri articulare, dureri musculare, dureri de cap, stare generală modificată). Copiii care frecventează grădiniţele şi şcolile se vor prezenta la medic pentru diagnostic şi tratament adecvat şi vor fi izolaţi la domiciliu pe perioada evoluţiei bolii, pentru a se evita apariţia unor focare epidemice în colectivităţi”, a declarat directorul adjunct al DSPJ, dr. Mihaela Dinsiov. Medicii interzic în continuare tratamentul cu antibiotice din proprie initiaţivă.

Taguri articol


12