18 minorităţi naţionale ar putea fi reprezentate în Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

18 minorităţi naţionale ar putea fi reprezentate în Parlament

Politică 29 Noiembrie 2008 / 00:00 941 accesări

18 minorităţi naţionale, altele decît cea maghiară, vor încerca să-şi trimită, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, cel puţin cîte un reprezentant în Parlament, respectiv în Camera Deputaţilor, aceştia figurînd pe toate buletinele de vot din colegiile de deputat. Legea nr. 35/2008 privind alegerile parlamentare menţionează că organizaţiile cetăţenilor aparţinînd unei minorităţi naţionale care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau de senator au dreptul, potrivit Constituţiei, la un mandat de deputat, dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un număr de voturi egal cu cel puţin 10% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat. Potrivit deciziei Biroului Electoral Central, la alegerile din 30 noiembrie vor putea participa cu candidaţi toate cele 18 organizaţii ale cetăţenilor minorităţilor naţionale reprezentate în prezent în Parlament. Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului menţine prevederea discriminatorie potrivit căreia pot participa la alegeri doar organizaţiile cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale, în condiţiile în care actul normativ defineşte minoritatea naţională ca fiind doar acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale (CMN). Etniile reprezentate în CMN şi care au dreptul să trimită reprezentanţi în Legislativ sînt: romă, maghiară, italiană, albaneză, macedoneană, croată, bulgară, ucraineană, sîrbă, elenă, turcă, tătară turco-musulmană, slovacă, cehă, armeană, rutenă, germană, evreiască, poloneză şi a ruşilor lipoveni.



12