18 Septembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Calendar sportiv

18 Septembrie

Sport 18 Septembrie 2006 / 00:00 891 accesări

@ 1949 - S-a născut, la Leicester (Anglia), internaţionalul de fotbal Peter SHILTON. A jucat timp de 31 de ani (1966-1997), la 11 echipe britanice, disputînd peste 1.000 de meciuri oficiale. A apărat poarta echipei engleze la trei turnee finale ale Cupei Mondiale şi două ale Campionatului European. La CM a evoluat în 17 meciuri, în 10 dintre ele neprimind gol. Cele mai mari succese cu echipa de club le-a înregistrat la Nottingham Forest (de două ori CCE, o dată titlul naţional şi o dată Cupa Ligii). La CM 1986, Diego Maradona i-a marcat un gol cu mîna. A totalizat 125 selecţii în echipa naţională (record). Înălţime: 1,83 m; greutate: 78 kg. A primit titlul de Ofiţer al Imperiului Britanic (OBE), cel care-i dă dreptul să fie apelat "Sir".

@ 1971 - S-a născut, la Austin (Texas, SUA), ciclistul Lance ARMSTRONG, celebru datorită celor şapte victorii în Turul Franţei (1999-2005) şi modului în care a învins, de două ori, cancerul. Mai are în palmares victorii în cursele "clasice" San Sebastian şi Fleche Wallonne, precum şi un titlu de campion al lumii. În acest an, a participat, pe o maşină Chevrolet Corvette, la cursa automobilistică Indianapolis 500. Înălţime: 1,77 m; greutate: 75 kg.

@ 1985 - Echipa de fotbal Steaua Bucureşti îşi începe marşul triumfal în Cupa Campionilor Europeni: 1-1, în deplasare, cu BK Vejle (Danemarca).

@ 1990 - La Sesiunea 96 a CIO, se stabileşte ca ediţia a XXVI-a a JO să fie organizată de oraşul nord-american Atlanta. În turul de scrutin decisiv: Atlanta - Atena 51-35.

@ 1994 - La Southampton (Long Island, SUA), a încetat din viaţă, în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon, tenismanul nord-american Vitas Gerulaitis. Avea 40 de ani (se născuse la 26 iulie 1954).

@ 2000 - La JO din Sydney, înotătoarea româncă Diana MOCANU produce o imensă surpriză, cîştigînd medalia de aur în proba de 100 m spate. Peste cîteva zile, avea să recidiveze, învingînd şi la 200 m spate!

@ 2002 - La domiciliul său din Jacksonville, încetează din viaţă, în urma unui blocaj renal, atletul nord-american Bob HAYES, campion olimpic (1964) şi recordman mondial la 100 m şi 4x100 m. Se născuse la 20 decembrie 1942.



12