Mortalitatea infantilă la nivel mondial a scăzut aproape la jumătate din 1990, chiar dacă cifra de 18.000 de copii sub 5 ani care mor încă în fiecare zi rămâne şocantă. Potrivit unui raport ONU publicat vineri, între 1990 şi 2012, numărul deceselor infantile a scăzut în lume de la 12,6 milioane la 6,6 milioane, o reducere cu 47,8%, potrivit studiului realizat în colaborare cu UNICEF, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Banca Mondială. Această tendinţă arată progrese substanţiale către o reducere cu două treimi a mortalităţii infantile până în 2015, unul dintre cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului stabilite de comunitatea internaţională în 2000. Tendinţa nu este însă suficientă pentru a atinge acest prag la timp, în principal din cauza menţinerii acestui flagel în Africa subsahariană şi în Oceania, au estimat cele patru instituţii internaţionale. În total, 6,6 milioane de copii au murit în 2012 înainte de a împlini vârsta de 5 ani, în principal din cauza unor boli ce pot fi prevenite şi tratate.
Pneumonia reprezintă principala cauză a mortalităţii infantile, cu 17% dintre cazuri, urmată de complicaţii la nou-născuţii prematuri, cu 15%, de complicaţiile asociate naşterii, cu 10% şi diareei, cu 9%. În general, 45% dintre decesele înainte de vârsta de 5 ani sunt atribuite subnutriţiei. Jumătate dintre decesele infantile la nivel mondial sunt concentrate în cinci ţări, India, Republica Democrată Congo, Nigeria, Pakistan şi China, două dintre ele - India şi Nigeria - reprezentând o treime dintre aceste decese. Africa subsahariană rămâne una dintre regiunile în care se înregistrează cele mai puţine progrese în reducerea mortalităţii în prima lună de viaţă.