26 Noiembrie 2024, 11:11
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a anunţat, ieri, la videoconferinţa cu prefecţii, că au fost delimitate secţiile de votare la nivel naţional, urmând să fie organizate 18.751 de secţii, dintre care 295 în colegiile din străinătate. Pe de altă parte, din totalul secţiilor de votare, 546 vor fi amenajate doar pe teritoriul judeţului Constanţa. Din cele 546 de secţii de votare din judeţ, 208 se vor regăsi în municipiul Constanţa. Faţă de alegerile locale din iunie 2012, când au fost amenajate 531 de secţii de votare, la scrutinul din 9 decembrie în judeţul Constanţa vor fi cu 15 secţii mai mult.