19 irakieni și călăuzele lor, prinși la marginea unei păduri din Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

19 irakieni și călăuzele lor, prinși la marginea unei păduri din Constanța

30 Decembrie 2016 / 11:23 22613 accesări

Sursa foto: Garda de Coastă

Sursa foto: Garda de Coastă

Sursa foto: Garda de Coastă

Sursa foto: Garda de Coastă

Un număr de 19 irakieni, dintre care 11 copii, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă la marginea unei păduri din judeţul Contanţa, după ce au intrat ilegal în ţară. Împreună cu aceştia erau şi cinci călăuze bulgare care urmau să-i ajute pe migranţi să ajungă în Germania şi care au fost reţinute de către poliţişti.

Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă – Serviciul Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere şi ai Sectorului PF Negru Vodă, cu sprijinul colegilor din Giurgiu, au desfăşurat, miercuri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi a traficului de migranţi, potrivit unui comunicat publicat vineri de Garda de Coastă.

Astfel în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră de la Negru Vodă au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune o maşină care a trecut ilegal frontiera din Bulgaria în România, pe câmp, continuându-şi deplasarea în interiorul ţării.

“Imediat, a fost declanşată o acţiune operativă, poliţiştii de frontieră monitorizând autoturismul. Astfel, s-a constatat că, pe raza localităţii de frontieră Pecineaga, şoferul maşinii s-a întâlnit cu alte persoane aflate în trei autovehicule înmatriculate în Bulgaria şi, ulterior, s-au deplasat până în apropierea unei liziere. Poliţiştii de frontieră au observat că din lizieră au ieşit mai multe persoane care s-au urcat în două din cele patru autovehicule, fapt pentru care au intervenit pentru prinderea în flagrant a acestora”, se arată în comunicat.

În autoturisme au fost descoperiţi 19 cetăţeni irakieni, dintre care 8 adulţi şi 11 minori, aceştia fiind însoţiţi de cinci cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 29 şi 39 şi de ani.

În urma acţiunii, poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă, coordonaţi de procurorul învestit în cauză de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au stabilit că grupul de migranţi a fost preluat din Bulgaria şi trecut ilegal frontiera în România în dimineaţa zilei de 28 decembrie, de către unul dintre cetăţenii bulgari, la volanul autoturismului marca Opel, model Frontera, înmatriculat în ţara vecină, ulterior fiind lăsaţi în liziera din apropierea localităţii Pecineaga.

Ceilalţi patru cetăţeni bulgari implicaţi au intrat legal în ţară cu celelalte trei autovehicule înmatriculate în Bulgaria, în intervale diferite de timp, ulterior aceştia întâlnindu-se în diferite locuri, după care şi-au continuat deplasarea împreună către localitatea Pecineaga, de unde urmau să preia grupul de migranţi pentru a-l transporta mai departe, spre Germania.

Cei 19 cetăţeni irakieni au fost predaţi autorităţilor de frontieră din Bulgaria, iar cei cinci bulgari au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile pentru comiterea infracţiunii de trafic de migranţi.

Taguri articol


12