19 irakieni, solicitanți de azil în țara noastră, depistați când încercau să treacă ilegal granița în Ungaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

19 irakieni, solicitanți de azil în țara noastră, depistați când încercau să treacă ilegal granița în Ungaria

Eveniment 16 Septembrie 2017 / 12:24 892 accesări

Polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici (Arad) au depistat 19 cetățeni din Irak, solicitanți de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din țară, informează IGPF.

''În data de 15.09.2017, în jurul orei 05,45, în cadrul unei acțiuni specifice pentru combaterea migrației ilegale, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Curtici au observat 19 persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Persoanele în cauză au fost reținute la aproximativ 500 de metri interior față de linia de frontieră și au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici pentru cercetări'', se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Astfel, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak — 4 femei, 11 bărbați și 4 minori — solicitanți de azil în România, adulții având vârste cuprinse între 23 și 37 de ani, iar minorii între 2 și 16 ani.

La cercetări, cetățenii irakieni au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din Spațiul Schengen și au recurs la această metodă pentru că nu posedau o viză valabilă. Au mai relatat că s-au deplasat cu autoturisme taxi până în localitatea Curtici, de unde și-au continuat călătoria pe jos până în momentul reținerii, precizează IGPF.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză și au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.



12