1,9 miliarde euro, cofinanţare pentru PNDR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

1,9 miliarde euro, cofinanţare pentru PNDR

Politică 10 Octombrie 2008 / 00:00 427 accesări

Valoarea totală a fondurilor destinate cofinanţării contribuţiei financiare, acordată României de Comunitatea Europeană, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în perioada 2007-2013, se ridică la 1,948 miliarde euro, potrivit unei hotărîri pentru completarea HG 224/2008, adoptate în şedinţa de miercuri a Executivului. Pentru anul 2008 cofinanţarea se ridică la 278,47 milioane euro, pentru 2009 la 350,4 milioane euro, pentru 2010 la 330,22 milioane euro, pentru 2011 - 329,75 milioane euro, pentru 2012 - 330,07 milioane lei, iar pentru 2013 - 329,35 milioane euro. Conform prevederilor Comisiei Europene şi a prevederilor PNDR completarea contribuţiei financiare acordate de CE din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), este asigurat anual de la bugetul de stat. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit poate angaja cheltuieli prin contractele de finanţare numai în limita sumelor stabilite pentru fiecare măsură şi comunicate de către AM-PNDR. În perioada 2007-2013, contribuţia UE acordată României pentru măsurile de dezvoltare rurală este de 8,022 miliarde euro, din care 7,522 miliarde euro reprezintă fondurile alocate prin PNDR.



12