19 septembrie, ziua judecății pentru Gabriel Oprea în Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

19 septembrie, ziua judecății pentru Gabriel Oprea în Senat

Politică 05 Septembrie 2016 / 18:57 492 accesări
Fostul vicepremier Gabriel Oprea va ajunge pentru a treia oară la votul senatorilor pentru aprobarea unei solicitări DNA de urmărire penală

Fostul vicepremier Gabriel Oprea va ajunge pentru a treia oară la votul senatorilor pentru aprobarea unei solicitări DNA de urmărire penală

Fostul vicepremier Gabriel Oprea, actual senator, are la dispoziţie o săptămână să-şi studieze cele 18 volume ale dosarului în care este acuzat de ucidere din culpă. Apoi, peste două săptămâni, în 19 septembrie, senatorii vor trebui să voteze dacă Oprea poate fi urmărit penal sau nu. Fostul vicepremier ajunge astfel pentru a treia oară la votul senatorilor pentru aprobarea unei solicitări DNA de urmărire penală, după ce, în februarie, Senatul a aprobat două cereri de urmărire penală pentru abuz în serviciu. Amintim că cererea de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă a ajuns vineri la biroul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Oprea este acuzat de ucidere din culpă în dosarul privind decesul polițistului Bogdan Gigină, care a murit, în toamna anului trecut, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală, în timp ce asigura deplasarea coloanei oficiale a fostului ministru al Afacerilor Interne. În cazul în care va fi găsit vinovat în acest caz de ucidere din culpă, Oprea ar putea primi o condamnare la închisoare între 2 și 7 ani. Exagerat de mult, am spune noi, în condițiile în care singura „vină“ a lui Oprea este că a fost în coloana oficială în seara în care s-a petrecut nefericitul incident. Nu spunem că Oprea nu trebuie tras la răspundere pentru folosirea excesivă a coloanelor oficiale în interes personal, însă de aici și până la a fi acuzat de ucidere din culpă este cam exagerat. Asta în condițiile în care polițistul Gigină a murit după ce a căzut într-o groapă nesemnalizată corespunzător.



12