190 de milioane de euro pentru programul UE de protecţie a consumatorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

190 de milioane de euro pentru programul UE de protecţie a consumatorilor

Eveniment 02 Aprilie 2014 / 00:00 445 accesări

Aproape 190 de milioane de euro este bugetul programului UE destinat protecţiei consumatorilor, pentru perioada 2014 - 2020, fondurile urmând să fie cheltuite, printre altele, pentru facilitarea accesului la mecanisme de reparaţie în caz de probleme, potrivit CE. “În schimbul a numai 5 cenţi pe an din partea fiecărui cetăţean, programul UE privind protecţia consumatorilor îi ajută pe cetăţeni să beneficieze din plin de drepturile lor de consumatori şi să participe în mod activ la piaţa unică. Bugetul total al programului este de 188,8 milioane de euro pentru perioada 2014 - 2020. (...) Programul le va fi de ajutor consumatorilor din toate statele membre, cu proiecte care merg de la coordonarea acţiunilor de aplicare a legii şi cofinanţarea Centrelor Europene ale Consumatorilor până la sprijinirea autorităţilor naţionale în rezolvarea cazurilor de încălcare a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor”, se arată într-un comunicat remis de Reprezentanţa în România a Comisiei Europene (CE). Potrivit comisarului UE pentru Protecţia consumatorilor, Neven Mimica, programul reprezintă un element esenţial în asigurarea faptului că piaţa unică funcţionează în beneficiul consumatorilor pretutindeni în Europa. Programul UE privind protecţia consumatorilor se va concentra, în perioada 2014 - 2020, pe patru domenii-cheie. Primul dintre acestea se referă la o piaţă unică a produselor sigure, în beneficiul cetăţenilor şi în interesul întreprinderilor şi al comercianţilor competitivi. De asemenea, se doreşte o piaţă unică în care cetăţenii să fie bine reprezentaţi de organizaţii ale consumatorilor eficiente, care au capacitatea de a face faţă provocărilor legate de mediul economic actual. Fondurile ar urma să fie cheltuite şi pentru facilitarea accesului la mecanisme de reparaţie în caz de probleme, fără a fi nevoie să se recurgă la proceduri judiciare de lungă durată şi costisitoare atât pentru consumatori, cât şi pentru bugetul public. Potrivit CE, accesul mai uşor la mecanismele de reparaţie le va da mai multă încredere consumatorilor să participe la piaţă şi să contribuie la creşterea economică. Prin program se urmăreşte, de asemenea, o colaborare concretă şi eficientă între organismele naţionale, în scopul de a sprijini aplicarea drepturilor consumatorilor şi de a le oferi acestora consultanţă. CE precizează că entităţile guvernamentale, organismele publice şi organizaţiile de consumatori de la nivel naţional şi de la nivelul UE pot, de asemenea, să solicite sprijin prin intermediul acestor fonduri.



12