2 mai, zi liberă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liber la distracţie

2 mai, zi liberă

Eveniment 03 Aprilie 2014 / 00:00 804 accesări

DECIZIE Veşi bune pentru elevi şi bugetari. Ziua de 2 mai (vineri) va fi liberă, astfel încât românii vor avea parte de o minivacanţă. Acest lucru este posibil după ce, ieri, Guvernul a aprobat hotărârea prin care ziua de 2 mai 2014 este declarată liberă. „Sper ca predicţiile extrem de optimiste din partea industriei de turism să se adeverească şi să fie realizate venituri mari, pentru a plăti taxe la buget”, a spus premierul Victor Ponta. Propunerea a venit din partea preşedintelui Asociaţiei Litoral - Delta Dunării şi Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT), Corina Martin, care a spus că Ziua Muncii, sărbătorită la 1 Mai, este anul acesta într-o joi, iar declararea zilei de 2 mai ca fiind liberă oferă bugetarilor o vacanţă de patru zile. Corina Martin a declarat că cele patru zile libere vor duce la creşterea veniturilor în toate destinaţiile turistice. „Toată lumea va avea de câştigat, atât operatorii din turism, cât şi populaţia”, a spus Martin. Ea a adăugat că, aşa cum spune tradiţia, litoralul românesc este destinaţia “vedetă“ pentru petrecerea minivacanţei de 1 Mai atât pentru tinerii amatori de distracţii şi cluburi, dar şi pentru celelalte categorii de turişti.

EVENIMENTE Preşedintele Asociaţiei a afimat că litoralul va fi animat, în timpul minivacanţei de 1 Mai, la fel de puternic precum în vârful sezonului estival. “Staţiunile de la mare, mai ales Mamaia, vor fi pline de oportunităţi pentru cei care îşi vor petrece zilele libere. Vom avea evenimente şi concerte în majoritatea staţiunilor, iar de 1 Mai intrăm împreună în tradiţionala paradă a Asociaţiei, cu maşini off-road, autovehicule de epocă, motociclete, dar şi cu maşini de raliu, care vor promova “Raliul Deltei” - evenimentul anului în Tulcea. Ziua de 1 Mai se va încheia cu jocuri spectaculoase de artificii şi lansări de lampioane în toate staţiunile. În Mamaia, pe plajă, împreună cu mii de turişti, vom lansa filmul oficial de promovare a staţiunii”, a spus Martin.



12