Monica Iacob Ridzi a părăsit Ministerul Tineretului şi Sportului lăsînd în urmă un întreg teanc de hîrtii care încă nu au elucidat scandalul organizării Zilei Tineretului. Nimeni nu ştie nici pînă astăzi unde s-au dus banii destinaţi acelui eveniment. Acest scandal a tîrît Ministerul Tineretului şi Sportului într-un scandal cu iz de corupţie şi a şifonat imaginea PD-L. Indiferent de rezultatele anchetei, Ridzi va rămîne cu ştampila incorectitudinii şi a incompetenţei. Un cotidian central a scos la iveală faptul că 20 de angajaţi ai Ministerului Sportului ar fi implicaţi în acest scandal. Jurnaliştii arată că o parte din obiectele promoţionale au fost realizate de o firmă înainte ca la nivel oficial să se încheie vreun contract. Angajaţii ministerului cu pricina sînt acuzaţi că au falsificat actele privind organizarea Zilei Tineretului, iar acum ei riscă dosare penale. Mai mult, se pare că demisia ministrului Ridzi a venit în urma veştii că “reţeaua” a fost demascată. Potrivit ziariştilor cotidianului Gazeta Sporturilor, MTS a acordat ilegal contractele firmelor Artisan şi Mark, încredinţînd direct banii celor două companii. Surse oficiale arată că abia apoi din minister au refăcut documentaţia pe “selecţie de ofertă”, aruncînd documentele iniţiale şi fabricînd altele. Mai mult decît atît, materialele promoţionale pentru Ziua Tineretului au fost făcute înainte de semnarea contractelor, de către o altă firmă, care a predat ulterior materialele societăţii Artisan. Obiectele conţineau sigla “De 2 ori mai tînăr”, care, teoretic, la acea dată, nici măcar nu fusese concepută. Cotidianul menţionat mai arată că o parte importantă din bani a fost depistată în mai multe conturi şi că este posibil ca, prin ordin judecătoresc, să se reîntoarcă la buget. Potrivit jurnaliştilor cotidianului menţionat, firmele publicitare cărora MTS le-a dat banii pe 2 mai nu erau singurele cu care se lucra fără contract. O casă de avocatură funcţiona în acleaşi condiţii, activînd pentru Ministerul Sportului în lipsa unui contract. 25 de directori demişi au dat MTS în judecată. Firma “Ţucă, Zbîrcea şi Asociaţii” a preluat imediat procesele tuturor directorilor eliberaţi din funcţii, deşi ministerul nu a semnat un contract cu Casa de Avocatură!?! Problema este că cineva trebuie să plătească munca avocaţilor. Aceştia nu au formulat încă nicio cerere şi nu vor să comenteze situaţia. Cît despre demiterile făcute, mulţi dintre directori au cîştigat deja procesele. Ei trebuie repuşi în funcţie, iar salariile lor trebuie plătite la zi.