20 de echipe la EURO 2016?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

20 de echipe la EURO 2016?

Sport 20 Iunie 2008 / 00:00 657 accesări

Secretarul general al UEFA, David Taylor, a declarat că forul european va decide în a doua jumătate a anului dacă va creşte la 20 numărul echipelor participante la turneul final, începînd cu ediţia din 2016 a Campionatului European. Oficialul UEFA a precizat că invitaţiile şi documentaţia pentru candidatele la organizarea EURO 2016 vor fi trimise pînă la finalul anului, timp în care se va decide dacă se păstrează actualul sistem, cu 16 echipe calificate la turneul final, sau numărul va creşte la 20 sau chiar 24 de formaţii. Preşedinţii şi secretarii generali ai celor 53 de asociaţii naţionale afiliate la UEFA vor fi consultaţi după EURO 2008 în legătură cu schimbările propuse de forul european pentru turneul final al Campionatului European. Actualul sistem, cu 16 echipe, a fost introdus prima dată în 1996, la turneul final din Anglia. La primele ediţii participau cîte patru echipe, iar din 1980 s-a dublat numărul acestora. Sistemul unui turneu de 24 de echipe ar însemna împărţirea lor în şase grupe a cîte patru echipe, sistemul fiind folosit ultima dată în 1994, la Campionatul Mondial din SUA. S-ar califica mai departe echipele de pe primele două locuri şi patru dintre formaţiile cu cel mai bun punctaj de pe locul al treilea. Formatul de 20 de echipe ar însemna să existe patru grupe de cîte cinci echipe, iar primele două din fiecare grupă ar avansa în faza următoare a competiţiei.



12