24 Noiembrie 2024, 11:15
Astăzi, în Dobrogea, norii acoperă sud-estul, însă nu mai aduc ploi. După-amiază, cerul se înnorează treptat în regiunile vestice, nordice şi la munte, iar pe arii restrânse sunt aşteptate ploi slabe. Vântul se înteţeşte la munte. La amiază, temperaturile vor fi cuprinse între 10 şi 19 grade C. Cele mai scăzute maxime vor fi în Delta Dunării şi pe litoral, unde nu vor fi mai mult de 12 grade C. Sâmbătă va fi ceva mai cald decât în mod obişnuit pentru început de aprilie, maximele fiind cuprinse între 10 şi 20 de grade C. De soare nu ne vom bucura prea mult, însă nici prea mulţi nori nu vor fi. Către seară, în zonele de deal şi de munte, sunt posibile şi câteva reprize scurte de ploaie.