Mai este doar o săptămână până când începe şcoala, dar o parte dintre unităţile de învăţământ încă nu sunt pregătite să-şi primească elevii la cursuri. Potrivit celor de la Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ), în prezent, 393 de şcoli au primit aviz de funcţionare, ceea ce înseamnă că 20% dintre unităţi, fie şcoli, fie grădiniţe, nu sunt pregătite corespunzător pentru primirea copiilor în 16 septembrie. Cu alte cuvinte, 42 de unităţi nu au autorizaţie, iar 68 sunt în curs să-şi primească autorizaţie pentru următorul an şcolar.
În urmă cu aproape două săptămâni, situaţia era mult mai gravă. Atunci, datele Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa arătau că 49% dintre şcoli nu primiseră autorizaţie de funcţionare de la DSPJ, un procent care punea serios pe gânduri. Cum este de aşteptat, cele mai multe probleme sunt tot în mediul rural, unde unele şcoli au grupul sanitar în exterior, ceea ce contravine total normelor UE. În urmă cu două săptămâni, cele mai multe unităţi care nu aveau autorizaţie de funcţionare erau grădiniţele. Lista cu pricina cuprindea unităţi din Medgidia, Năvodari, Tortoman şi Cerchezu. Pe de o parte, este delăsare din partea conducerilor unităţilor, care nu s-au grăbit să facă aceste demersuri, dar pe de altă parte, e vorba şi de lipsurile financiare „moştenite” după povara guvernării portocalii, care a redus mult din veniturile autorităţilor locale.