200 de dosare pentru piraterie software

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

200 de dosare pentru piraterie software

Justiție 26 Septembrie 2012 / 00:00 512 accesări

Peste 200 de dosare penale care vizează criminalitatea în domeniul pirateriei software au fost înregistrate de la începutul anului până în august, în 66 dintre acestea dispunându-se începerea urmăririi penale faţă de 81 persoane, au anunţat, ieri, reprezentanţii Poliţiei Române. Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi organizaţia non-profit Business Software Alliance (BSA) continuă parteneriatul pentru prevenirea şi combaterea pirateriei software, în condiţiile în care, potrivit Studiului Global privind pirateria software în anul 2011, realizat de BSA, 63% dintre utilizatorii de PC-uri au folosit software piratat, iar valoarea comercială a software-ului fără licenţă instalat s-a ridicat la 207 milioane de dolari. Cu toate acestea, raportul BSA pentru România arată o scădere a ratei pirateriei software în 2011 faţă de anul anterior. Pe linie de combatere, structurile specializate ale Poliţiei au efectuat, de la începutul acestui an până în luna august, peste 350 de acţiuni de verificare, în urma cărora au fost înregistrate 212 dosare penale care vizează criminalitatea în domeniul de referinţă. În 66 dintre acestea, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 81 persoane, suspectate de săvârşirea a 112 infracţiuni prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

PREVENIRE În ceea ce priveşte activităţile de prevenire, în cadrul campaniei derulate în perioada septembrie 2011 - iunie 2012, 13.000 de companii au primit scrisori din partea celor doi parteneri, prin care au fost informate cu privire la riscurile tehnice, legale şi de imagine asociate pirateriei software. Dintre acestea, 4.700 de companii au primit consultanţă BSA referitoare la modul în care se poate realiza un audit software, iar 1.500 dintre acestea au trimis formularele de auto-auditare, marea majoritate fiind consiliate în continuare de BSA în legătură cu cele mai avantajoase variante de intrare în legalitate.

Taguri articol


12