200 de euro pentru calculatoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

200 de euro pentru calculatoare

Social 04 Iunie 2010 / 00:00 566 accesări

Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, peste 22.000 de elevi şi studenţi vor primi, în acest an, cupoane valorice de 200 de euro (aproximativ 837 de lei) pentru achiziţionarea de computere, în cadrul programului social EURO 200. Din numărul total al beneficiarilor, 22.326 provin din învăţământul preuniversitar şi doar 66 din învăţământul superior. Primele trei judeţe, în ordinea numărului de beneficiari, sunt Iaşi - 2.828, Suceava - 1.442 şi Dolj - 1.394. La nivel naţional au fost depuse 32.903 cereri (32.791 în învăţământul preuniversitar şi 112 în învăţământul superior). Potrivit listei de beneficiari publicată pe internet de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, la nivelul judeţului Constanţa, din cele 694 de solicitări depuse, numai 535 au fost aprobate. Beneficiarii programului sunt elevi şi studenţi din învăţământul de stat sau acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 lei pe membru de familie. Numărul beneficiarilor înscrişi cu venit 0 este de 16.503, în scădere faţă de anul precedent, când au fost înregistraţi aproximativ 25.000. Departajarea candidaţilor la programul social s-a făcut în funcţie de venitul lunar brut pe membru de familie, în limita bugetului stabilit de Ministerul Educaţiei (18,9 milioane de lei). Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă ajutor financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 160 GB hard-disk şi software de bază.



12