200 de milioane de lei, sprijin financiar nerambursabil pentru întreprinzători

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

200 de milioane de lei, sprijin financiar nerambursabil pentru întreprinzători

Economie 05 Septembrie 2006 / 00:00 1016 accesări

Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC), prin intermediul Oficiului Teritorial Constanţa, organizează, pentru a doua oară în acest an, cursuri de pregătire antreprenorială prin programul “Start” pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rîndul tinerilor şi facilitarea acestora la finanţare. Cei interesaţi pot depune dosarele de înscriere, prin poştă sau personal la Unitatea de Implementare a programului “Start” din cadrul ANIMMC, strada Poteraşi, nr. 11, sector 4, cod 040263, pînă pe 29 septembrie 2006. “Cursurile de pregătire antreprenorială se vor desfăşura pe parcursul a patru zile lucrătoare în Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Constanţa, iar prezenţa la cursuri va fi obligatorie, neparticiparea atrăgînd excluderea din program”, a declarat directorul executiv al Oficului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Constanţa (OTIMMC) Dumitru Nancu. Bugetul alocat pentru acest program este de 1,35 milioane de lei noi. Beneficiarii eligibili sînt persoanele fizice, persoanele fizice autorizate şi asociaţiile familiale, precum şi persoanele juridice. Pentru a obţine creditul potenţialii beneficiari trebuie să îndeplinească, cumulativ, la data depunerii formularelor de înscriere mai multe criterii de eligibilitate. “Nu vor beneficia de alocaţii financiare nerambursabile firmele care au beneficiat de ajutor de stat în valoare de peste 400.000 de lei noi cumulat în ultimii trei ani sau care vor atinge acest prag în urma obţinerii alocaţiei financiare nerambursabile prin acest Program”, a adăugat Nancu.

Totodată, prin programul “Start” se organizează şi finanţează, în prima etapă, cursuri de pregătire destinate beneficiarilor eligibili în domenii de interes pentru dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale, în scopul dobîndirii cunoştinţelor teoretice şi cu aplicabilitate practică, necesare începerii şi dezvoltării unei afaceri. La sfîrşitul cursurilor de pregătire antreprenorială, fiecare participant care a participat la cursuri, avînd o frecvenţă de cel puţin 90%, poate elabora un plan de afaceri în vederea participării la cea de-a doua etapă. În a doua etapă a programului, se acordă sprijin financiar sub formă de credit bancar în limita maximă a 10.000 de euro sau echivalent în lei de către banca desemnată cîştigătoare în urma achiziţiei publice şi ajutor financiar nerambursabil în limita a 20.000 de lei noi de către ANIMMC, pentru finanţarea celor mai bune planuri de afaceri elaborate de beneficiarii cursurilor de pregătire antreprenorială. Alocaţia financiară nerambursabilă în cuantum de maximum 40% din valoarea estimată a investiţiei (exclusiv) TVA, prevăzută în planul de afaceri, nu trebuie să depăşească, 20.000 de lei noi pe plan de afaceri selectat, în timp ce contribuţia personală trebuie să fie de minimum 15% din valoarea estimată a investiţiei. Nu se acceptă contribuţia în natură. Planurile de afaceri vor fi selectate de către o comisie de evaluare constituită din specialişti din cadrul băncii selectate, ai ANIMMC şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii .

Taguri articol


12