200 de reprezentanți ai studenților mediciniști, în dezbateri!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

200 de reprezentanți ai studenților mediciniști, în dezbateri!

Sănătate 12 Aprilie 2018 / 11:47 1694 accesări

În perioada 13-15 aprilie 2018, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) va reuni organizațiile studențești, în cadrul celei de-a XXXVIII-a Adunări Generale, desfășurată la București. Cu acest prilej, mai mult de 200 de reprezentanți ai studenților tuturor centrelor universitare medicale românești vor putea dezbate și propune noi acțiuni, pe care doresc să le realizeze în cadrul societăților în care activează.

La Deschiderea Oficială a Adunării, ce va avea loc sâmbătă, 14 aprilie, ora 10 00, în Sala de Consiliu a Palatului Facultății de Medicină din cadrul UMF Carol Davila, vor fi prezenți numeroși reprezentanții ai lumii medicale și academice. Îl vom avea invitat pe prof. Dr. Bogdan Ovidiu Popescu, prorectorul UMF Carol Davila pe relații internaționale și europene, cât și fost președinte al Federației între 1994 și 1995. Vor fi prezenți, de asemenea, prof. dr. Viorel Jinga, prorector UMF Carol Davila pe probleme studențești, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultății de Medicină. La deschidere va fi prezentă și Ramona Brad, inițiatoarea proiectului național, 2035 – România fără tutun.

Discuțiile din cadrul evenimentului, ce vor aborda numeroase subiecte, oferă o nouă viziune asupra Federației. Se va analiza situația actuală legată de vizibilitatea procesului reprezentativ ce necesită în continuare îmbunătățiri, prin implicarea activă în cadrul forurilor decizionale și executive a căror activitate vizează direct studenții în medicină din România. Federația își propune consolidarea unei relații stabile și constante cu mass-media, pentru a exprima și disemina pozițiile publice ale acesteia. Temele de discuție asupra cărora FASMR va elabora o poziție în următoarea perioadă vizează o gamă largă de aspecte ale sănătății publice, precum:

- Educație Medicală: Sincronizarea curriculelor universitare la nivel local și național.

- Drepturile Omului: Protecția cadrelor medicale din România. Sănătatea și drepturile refugiaților.

- Sănătate Publică: Campania „Vaccinează-te informat!” de informare a populației generale cu privire la procesul imunizării, din perspectiva experților din domeniul medical

- Sănătatea Reproducerii: Educația sexuală în școli și prevenția cancerului de col uterin.

- Problema organizării și a structurii examenului de rezidențiat.

De asemenea, în urma acestei Adunări, FASMR plănuiește continuarea procesului de reorganizare internă și implementare de noi activități, conform standardelor și exemplelor de bună practică preluate de la International Federation of Medical Students Associations. Pe parcursul celor 3 zile, se vor desfășura numeroase training-uri, pe diverse teme, menite să pregătească studenții pentru un proces reprezentativ eficient și profesionist. Nu în ultimul rând, se vor trece în revistă rezultatele acțiunilor din ultima jumătate de an ale fiecărei societăți studențești în parte, cât și structurarea și consolidarea strategiile pentru perioada ulterioară.

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) este o organizaţie studenţească, independentă, non-guvernamentală şi apolitică care reprezintă interesele profesionale, ştiinţifice, sociale şi culturale ale studenţilor medicinişti. Înfiinţată în 1991, FASMR reflectă interesele comune a peste 25.000 de studenţi medicinişti, în relaţia cu autorităţile statului, cu universităţile din care fac parte şi cu ceilalţi parteneri externi, fiind membră cu drepturi depline IFMSA (International Federation of Medical Students' Associations).

“FASMR are ca obiectiv reprezentarea intereselor comune a peste 25 de mii de studenți mediciniști, însă, în realitate, raza de acoperire a programelor și acțiunilor pe care federația le întreprinde este mult mai largă și vizează redarea în cel mai prompt și elaborat mod a viziunii tinerilor în fața universităților din care fac parte aceștia, precum și în fața instituțiilor statului și a factorilor decizionali din România. Federația este o școală de lideri și ne propunem să dovedim faptul că studenții la medicină sunt piloni de susținere socială în formare. Scopul nostru a devenit în momentul de față dezvoltarea pe toate planurile a tânărului viitor medic pentru a putea demara pe viitor schimbări menite să contribuie la evoluția sistemul sanitar din România.”, a declarat Teodor Cristian Blidaru, președinte al FASMR.

Taguri articol


12