Statul va lansa, în această vară, licitaţia prin care vrea să vândă 26% din Rompetrol Rafinare, iar preţul de pornire va fi de 200 milioane dolari - cel oferit de acţionarul majoritar, grupul Rompetrol, a declarat şeful Direcţiei Privatizări din Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu. Potrivit unor surse, de pachetul în cauză sunt interesate mai multe companii, printre care şi una arabă. În prezent, statul român deţine 44,69% din Rompetrol Rafinare, iar după vânzarea a 26,7% din acţiuni, va rămâne cu o participaţie de 18%. De cealaltă parte, vicepreşedintele Rompetrol, Azamat Zhangulov, declara în ianuarie că preţul de 200 milioane dolari oferit statului român de KazMunai Gaz este „cel mai bun posibil şi maximul pe care compania din Kazahstan îl va plăti”. Tot în ianuarie, Guvernul a adoptat o hotărârea prin care se sting, pe cale amiabilă, litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată dintre Ministerul Finanţelor şi The Rompetrol Group. Compania s-a angajat să achiziţioneze un număr de acţiuni emise de Rompetrol Rafinare Constanţa reprezentând 26,6959% din capitalul social, în schimbul a 200 milioane dolari. Alte 350 milioane dolari vor fi investite în construcţia unei centrale de cogenerare pe platforma rafinăriei Petromidia şi în extinderea reţelei de benzinării în România. Deal-ul dintre stat şi Rompetrol mai prevede constituirea unui fond de investiţii de un miliard de dolari, care se va axa pe proiecte din domeniul energetic.