200 milioane euro pentru incluziunea socială a 10.000 de persoane defavorizate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministerul Muncii

200 milioane euro pentru incluziunea socială a 10.000 de persoane defavorizate

Social 09 Iulie 2014 / 00:00 441 accesări

Peste 10.000 de locuri de muncă vor fi create cu preponderență în mediul rural prin intermediul programului „Promovarea incluziunii sociale”, al cărui buget se situează la 200 de milioane de euro din fonduri europene, a declarat ieri, într-o conferință de presă, Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. „Bugetul acestui program este de 200 de milioane de euro, din fonduri europene. Acest program se lansează și în context european, dar și adaptat la nevoile României. Prin acest program pot fi înființate 1.000 de întreprinderi sociale și se pot crea peste 10.000 de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități, familiile cu mai mult de doi copii, dar și familiile monoparentale, femeile în situații de risc, persoanele rrome, victimele violenței în familie. Este un program care promovează solidaritatea socială și cred că a venit momentul în care Guvernul a pus accent nu pe cifre, ci pe oameni. Programul se adresează cu preponderență mediului rural, iar aceste întreprinderi sociale vor duce la reducerea decalajelor dintre local și urban”, a menționat Rovana Plumb. Potrivit ministrului, o întreprindere socială va fi finanțată prin acest program doar dacă se crează minimum patru locuri de muncă, iar în cazul a două structuri sociale, numărul de locuri de muncă trebuie să fie de minimum 12. De asemenea, perioada în care locurile de muncă nou-înființate trebuie menținute este de cel puțin șase luni.



12