Numărul posturilor finanţate din subordinea Ministerului Finanţelor Publice (MFP) va fi redus cu 2.000 anul viitor, conform proiectului de buget pentru 2011, avizat ieri de Comisiile parlamentare de politică economică şi industrii. „Vor fi reduse posturi atât în aparatul central, cât şi în structurile ANAF. În 2011, cheltuielile cu personalul MFP vor fi de 1,6 miliarde lei, în scădere cu 12,9% faţă de 2010”, a declarat Gheorghe Gherghina, secretar de stat în cadrul MFP. Recent, Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, declara că instituţia condusă de el şi structurile din subordine (Garda Financiară, Direcţiile Generale de Finanţe Publice şi Autoritatea Naţională a Vămilor) vor trece printr-un amplu proces de restructurare. El a precizat că sistemul de colectare a taxelor şi impozitelor ar putea fi externalizat.