20.000 de familii au rămas fără alocaţii din cauza absențelor copiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

20.000 de familii au rămas fără alocaţii din cauza absențelor copiilor

Social 23 August 2012 / 00:00 400 accesări

Aproape 20.000 de familii care beneficiau de alocaţie pentru susţinerea familiei au rămas fără acest drept din cauza absenţelor şcolare ale copiilor, a anunțat Ministerul Muncii. Potrivit Legii 277/2010, alocaţia poate fi diminuată (cu 20% sau 50%, în funcţie de numărul de absenţe) sau chiar suspendată în cazul în care copiii absentează nemotivat de la şcoală. Potrivit Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Prestaţii Sociale (ANPPS), 19.384 de alocaţii au fost suspendate după ce cel puţin unul dintre copiii familiei beneficiare a avut peste 20 de absenţe şcolare nemotivate. Cele mai multe situaţii de acest tip au fost înregistrate în judeţele Dolj (1.460), Prahova (1.330) şi Bacău (1.072). Alte 904 familii au avut diminuat cu 50% cuantumul alocaţiei şi 19.451 de familii au primit, timp de trei luni, doar 80% din cuantumul alocaţiei pentru susţinerea familiei. Comparativ cu al doilea semestru din anul şcolar precedent, când au fost înregistrate 50.940 de astfel de situaţii, numărul familiilor penalizate a fost în scădere. La nivelul judeţului Constanţa, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale, Mariana Fătu, a declarat că nu se ştie încă numărul familiilor care au fost afectate de absenţele nemotivate ale copiilor, pentru că Ministerul Muncii nu le-a trimis nicio informare în acest sens. (O.M.)



12